Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Imaginile în care Robu apare numărînd bani vor fi verificate în cadrul unei anchete penale

2 dec. 2021,, 12:26   Societate
2669 0

Pretinsele acțiuni ilegale ale procurorului general interimar, Dumitru Robu, care a apărut în niște imagini video în timp ce numără bani, vor fi examinate în cadrul unei urmăriri penale.

Consiliul Superior al Procurorilor l-a desemnat astăzi pe procurorul Ina Frunză-Bargan din cadrul Procuraturii Anticorupție să investigheze dacă Dumitru Robu a săvîrșit acte de corupție, transmite Noi.md cu referire la Ziarulnațional.md.

Urmărirea penală va fi pornită atît în baza cererii depuse la CSP de către însuși procurorul general interimar, Dumitru Robu, cît și în baza adresării lui Veaceslav Valico, reprezentat în ultima campanie electorală de fugarul Veaceslav Platon.

Amintim că procurorul general interimar, Dumitru Robu, s-a pomenit în centrul unui scandal, după ce pe rețelele de socializare au fost publicate imagini video în care dînsul primește mii de euro de la o persoană.

Canalele de Telegram care au publicat imaginile respective susțin că acești bani i-ar fi fost acordați pentru „a influența soluționarea unui dosar de pretinsă corupție a unui funcționar documentat de Procuratura Anticorupție, în perioada cînd Robu deținea funcția de adjunct al Procuraturii mun. Chișinău, responsabil de domeniul judiciar”.


De partea cealaltă, Dumitru Robu a dezmințit acuzațiile și a spus că cineva încearcă, astfel, să-l compromită pentru acțiunile întreprinse în ultima perioadă în fruntea Procuraturii Generale. El spune că nu este vorba despre un act de corupție, ci despre o tranzacție de vînzare-cumpărare a unui automobil ce îi aparținea cumnatului său.

.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?