X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Afacerea cu terenuri de la Durlești: CNA oferă detalii în urma reținerii lui Costiuc și Nedelea

12 ian. 2022,, 13:12   Societate
3306 0

13:08 // A treia persoană a fost reținută în dosarul Primăriei Durlești. Femeia urmează să fie adusă la CNA pentru audieri. Acțiunile de urmărire penală continuă.

11:08 // Două persoane au fost reținute, în această dimineață, de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, în dosarele ce vizează afacerile dubioase cu terenurile Primăriei Durlești.

Este vorba de liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc și fostul deputat PDM Veaceslav Nedelea.

Aceștia sînt bănuiți că ar fi acționat în interesele unui grup organizat și ar fi participat la tranzacții fictive, în urma cărora zeci de terenuri au intrat în posesia membrilor familiei, rudelor și apropiaților fostului primar de Durlești, iar cei care ar fi participat la această schemă ar fi avut parte de remunerări financiare. Astăzi, au fost operate percheziții la patru adrese din raza municipiului, iar ca urmare două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Recent, în același dosar, opt persoane din anturajul familiei fostului primar au fost supuse perchezițiilor domiciliare. Ofițerii CNA au căutat probe privind implicarea celor opt persoane în actele de corupție de la primărie. De la fața locului, au fost ridicate acte despre costul tranzacțiilor, telefoane mobile și alți purtători de informații. În prezent, acestea sunt cercetate în stare de libertate, urmînd ca procurorii să stabilească statutul lor procesual, în funcție de probatoriul acumulat.

La finele anului trecut, mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești, inclusiv fiica ex-primarului, au ajuns să fie cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție pentru abuz de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza or. Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc. Funcționarii ar fi eliberat, în mod fraudulos, titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru mai multe loturi, amplasate în extravilanul or. Durlești.


Ulterior, beneficiarii fictivi ai acestor terenuri se prezentau la notar, unde semnau procuri generale, care îi împuterniceau pe primar și pe fiica acestuia să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vînzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat depășește 7 milioane de lei.

Atunci, o persoană a fost reținută și arestată, fiind cercetată pentru abuz de putere sau de serviciu.

Pentru repararea prejudiciului, ofițerii CNA au solicitat Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI) să identifice și să aplice sechestre pe bunurile a doi figuranți în dosar. Este vorba despre fostul primar și fiica acestuia.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?