X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Avocații lui Damir cer eliberarea din arest preventiv a clientului lor

14 iul. 2021,, 17:35   Societate
1842 1

Avocații lui Dorin Damir au contestat la Curtea de Apel Chișinău, decizia magistraților de la Judecătoria Chișinău, prin care clientul lor dar și alte două persoane vizate în dosar au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile.

Este vorba despre șeful de la Inspectoratul de Poliție Bălți și un inspector de la Poliția de Frontieră.

Informația a fost confirmată de către purtătorul de cuvînt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS). „Mîine, la ora 13:00, are loc ședința la Curtea de Apel, în cadrul căreia va fi examinată contestația avocaților”, a spus Emil Gaitur, pentru tv8.md.

Președintele FEA, Dorin Damir, șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, și un inspector de la Poliția de Frontieră au fost reținuți pe 5 iulie, după ce procurorii au descins la domiciliile, în birourile și mașinile acestora.

Potrivit PCCOCS, acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), acțiunile cărora sînt cercetate prin prisma a cinci componențe de infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.


Acum șapte zile, magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersurile făcute de către PCCOCS și toți trei au fost plasați în arest pentru 30 de zile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?