În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 13 008 persoane și completate 5 153 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 93 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspîndirii Covid-19.
Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- un act falsificat identificat la controlul de frontieră; - o persoană a încălcat regimul zonei de frontieră; - un caz de trafic ilicit de bunuri; - doi cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova; - trei persoane au fost identificate la controlul de frontieră cu consemn național; - patru cazuri de încălcare a regulilor privind vinieta dar și de transportare; - 73 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.761 al CC al RM).
Adăuga comentariu