X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

217 de moldoveni, repatriați din Irlanda cu o cursă charter

8 apr. 2020,, 08:00   Societate
3171 0

Ieri, pe 7 aprilie, 217 de moldoveni au fost repatriați din Irlanda în Republica Moldova cu un zborul charter.

Zborul charter a fost autorizat de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, transmite Știri.md.

„Repatrierea a fost organizată prin eforturile Ambasadei Republicii Moldova în Irlanda, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și companiei Air Moldova”, se arată în comunicatul Ambasadei.

Ambasada a mai menționat că lista pasagerilor a fost întocmită în conformitate cu prevederile Dispoziției nr. 6 din 26.03.2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale, prioritate fiind acordată familiilor cu copii, studenților, persoanelor aflate la tratament medical, turiștilor și altor categorii de concetățeni defavorizați, inclusiv lucrătorilor sezonieri.

La revenire în Republica Moldova, cetățenii vor trece controlul medical obligatoriu și se vor afla timp de 14 zile în autoizolare la domiciliu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?