Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Paștele Blajinilor – mai modest în acest an! Ce cumpără locuitorii din nordul țării

19 apr. 2023,, 14:00   Nordul Moldovei
1213 0

Ploaia și vremea rece nu-i oprește pe locuitorii din nordul Republicii Moldova să se pregătească de Paștele Blajinilor. Piața din Bălți a fost astăzi plină de cumpărători, asta pentru că au rămas zile numărate pînă la pomenirea celor răposați. În acest an, prețurile pomenilor au crescut cu peste 30%, spun comercianții.

„Cumpărăm niște farfurii, seturi. Ceva pentru copii, niște cadouri. Copiilor le este interesant. Copii sînt mulți. Ei la fel își doresc ceva interesant”, au spus oamenii pentru nordnews.

Cumpărătorii s-au îmbulzit la tarabele cu dulciuri, transmite realitatea.

„La ziua de astăzi, cele mai scumpe bomboane sînt marca Bucuria, Chișinăul de seară, Do re mi, Meteorit. Cele mai ieftine bomboane sînt caramelele, ele costă 65 de lei, 60, 75 de lei. Mai ieftin nu poate fi”.

Oamenii spun că indexarea pensiilor cu doar 15% îi obligă să-și taie din pofte, deși și-ar dori mai multe bunătăți pe masa de sărbătoare și să aibă de unde se împărți cu cei neajutorați.


„La piață prețurile sînt cam pipărate pentru noi. Cineva lucrează, altcineva nu. Dacă cineva ne trimite bani de peste hotare, îi prețuim foarte mult. Cumpăr niște dulciuri pentru niște bătrînei”.

Și ce fel de Blajini fără tradiționala veselă din sticlă sau plastic. La piață, cea mai ieftină cană costă 10 lei, iar o farfurie 15 lei.

„Avem marfă după buzunarul omului. Mulțumim, vînzări sînt, bine sau rău, dar lume este. Lumea este mai rezervată deja. Le este foarte greu la toți. Suferim toți, dar obiceiul este obicei”, a spus vînzătoarea.

În acest an, oamenii cumpără și mai puține prosoape.

„Vreau ceva cît mai ieftin că s-au scumpit tare, ce să le facem. Acum un ștergar costă 20 de lei, de 15 lei nici nu avem. Avem de 10 lei, de 12 lei, de 17 lei și 20”.

Pînă și lumînările și chibriturile nu se mai vînd ca odinioară.

În acest an, Paștele Blajinilor va fi sărbătorit pe 23 și 24 aprilie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?