X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Lăcustele au făcut prăpăd în lanurile din nordul țării

14 iul. 2023,, 15:30   Nordul Moldovei
4375 0

Lăcustele se răspîndesc cu repeziciune în lanurile din nordul Republicii Moldova. De vină ar fi fermierii care nu și-au prelucrat terenurile împotriva dăunătorilor, deși sînt obligați să o facă. Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au inspectat, din nou, terenurile afectate.

Inspectorii ANSA susțin că au reacționat prompt la sesizarea agentului economic, care a observat problema, doar că avertismentele nu au adus rezultatele așteptate. Unii fermieri nu au întreprins măsuri împotriva dăunătorilor.

„Terenul dat este gestionat de Ministerul Apărării, dar este dat în subarendă. Am sunat persoana care ar deține acum terenurile. Ei mi-au spus că deja au prelucrat, dar din cîte vedem nu s-a întreprins nicio măsură”, a spus Valentin Gurău, șef de direcție ANSA.

La moment, lăcustele au afectat terenurile a doi fermieri, unul dintre care nu și-a prelucrat lanurile cu insecticide.

„Agentul economic, cu orice formă de proprietate, este dator să întreprindă măsuri conform articolului 35, 36 și să sesizeze instituția fitosanitară din raza de activitate. În caz contrar, ei sînt sancționați”, a adăugat reprezentantul ANSA, transmite Noi.md cu referire la nordnews.md.


Deși a reacționat imediat și a întreprins măsurile necesare, Serghei Marandiuc spune că lăcustele au apărut din nou. Totul din cauza terenurilor vecine care nu au fost prelucrate cu insecticide.

„Reprezentanții ANSA ne-au venit în ajutor. O parte din costurile suportate vor fi rambursate. Acum vom stropi ambele cîmpuri”, a spus Serghei Marandiuc, fermier din r. Sîngerei.

Potrivit ANSA, pe teritoriul Republicii Moldova, au fost depistate cinci focare de lăcuste în raioanele Sîngerei, Teleneşti, Ceadîr-Lunga şi Vulcănești.

2
1
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?