X 
Transnistria stiri: 1875

La Bălți, părinții se plîng: copiii îngheață în grădinițe

9 oct. 21:17   Nordul Moldovei
2431 0

În mai multe grădinițe din municipiul Bălți, copiii învață în frig, iar părinții caută soluții pentru a-i proteja de răceală. Unii au adus plăpumi și pături de acasă, iar alții își îmbracă micuții în mai multe straturi, după ce S.A. CET-Nord nu s-ar fi pregătit corespunzător pentru sezonul rece.

Potrivit unui reportaj realizat de jurnaliștii TVN.md, părinții au declarat că situația este dificilă.

„Este foarte greu, undeva nu putem să-i lăsăm mai mult timp, pentru că chiar într-adevăr este frig. Nu, dar nu avem ce face, așa este”, a spus o mamă.

Unii părinți speră că administrația grădiniței va lua toate măsurile necesare pentru a asigura condiții optime copiilor, în timp ce alții consideră că situația nu este normală.


„Nu este normal, dar am văzut că „CET Nord” desfășoară lucrări, dar de fapt ar fi trebuit acest lucru să-l facă vara. Ca și părinte, nu este o situație bună, dar totul depinde de CET”, a declarat un părinte pentru Tvn.md.

Viceprimarul municipiului, Vitalie Balan, a declarat astăzi, 9 octombrie, că 13 dintre cele 32 de grădinițe și 6 dintre cele 23 de școli nu sînt conectate la agentul termic.

„Din 32 de grădinițe, 13 sînt fără căldură, adică nu sînt conectați la agentul termic, din 23 de școli, șase nu sînt conectate. Din informația pe care o avem de la CET-Nord, ei întreprind toate măsurile pentru a rezolva problemele care s-au rezultat ca urmare a conectărilor, sper că în timpul cel mai apropiat, S.A „CET-Nord” în primul rînd vor publica cel puțin la dînșii pe pagină, sau vor informa cetățenii municipiului Bălți, cînd aproximativ vor fi conectările la agentul termic”, a spus Balan.

CET-Nord a precizat că lucrările de conectare întîrzie din cauza introducerii unei noi cerințe obligatorii de expertiză și autorizare tehnică pentru cazanele de abur și apă fierbinte, conductele de termoficare și alte instalații care funcționează sub presiune.

0
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Intenția autorităților de a prelua controlul asupra rețelelor sociale este:
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий