Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

De mîine, Bălțiul ar putea rămîne fără apă și canalizare

8 noi. 2022,, 12:00   Nordul Moldovei
4903 0

De mîine, 9 noiembrie, municipiul Bălți riscă să rămînă fără apă și canalizare. Anunțul a fost făcut de primarul Nicolai Grigorișin, transmite nordnews.

„Vor fi deconectări în Bălți din cauza că „Aqua Nord” Soroca nu-și poate plăti datoriile pentru consumul de energie electrică. Adică, „Aqua Nord” Soroca și „FEE-Nord” au neînțelegeri, iar Bălțiul, care nu este dator cu niciun bănuț, va fi deconectat de la apeduct. Noi ne-am adresat la „Apă Canal Bălți, „Glorin Inginering”, „Direcția Troleibuze”, am creat o comisie pentru situații excepționale. Reprezentanții Cancelariei de Stat nu știu de ce s-au obținut, deși ar trebui să controleze situația”, a declarat primarul.

„Am anunțat comisia pentru situații excepționale din Chișinău, în frunte cu prim-ministra Natalia Gavrilița. Am anunțat despre o pregătire sporită la aceste întreprinderi și că există pericol de deconectare. Pe 4 noiembrie, Cancelaria de Stat ne transmit o scrisoare în care ne îndeamnă la discuții. Despre ce discuții să vorbim cînd deja am fost anunțați depsre deconectare? Ieri ne-am adresat din nou. Dacă „FEE-Nord” deconectează „Aqua Nord” Soroca de la energia electrică, unica sură de apă pentru municipiul Bălți, rămînem fără apă și sistemul de canalizare cedează în maxim 24 de ore. „FEE-Nord” și „Aqua Nord” Soroca, conștient vor să izolează municipiul Bălți. Poate au interese politice. 120 de mii de locuitori nu trebuie să sufere din cauza a doi agenți economici. Vom examina legalitatea acestor acțiuni”, a adăugat Nicolai Grigorișin.

5
1
1
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?