Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Bătaie într-un cămin al Universității de Stat „Aleco Russo” din Bălți

19 oct. 2018,, 17:53   Societate
3705 0

Patru persoane au fost reținute de carabinieri pentru comportament agresiv într-un cămin al Universității de Stat „Aleco Russo” din Bălți. Printre cei reținuți este și un cetățean al României.

Potrivit Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI, în noaptea de joi spre vineri, aproximativ la orele 01:30, doi carabinieri, aflîndu-se în serviciul de menținere a ordinii publice au auzit zgomot cauzat de spargeri de geam. Apropiindu-se la fața locului, în interiorul căminului de locuit, carabinierii au observat un bărbat care aplica lovituri cu pumnii altui bărbat și agresa cu un cuțit o femeie, iar alte trei persoane de gen masculin așteptau în ograda universității. Făptașul și complicii acestuia, observînd carabinierii au încercat să fugă de la locul faptei, sărind peste gardul universității.

Carabinierii au reacționat cu promptitudine urmărind persoanele și apelînd la serviciul 112. La scurt timp, făptașul a fost reținut, iar amicii acestuia, care au încercat să-l scape, au fost reținuți cu ajutorul echipajelor de reacționare rapidă ale carabinierilor și poliției, sosiți la chemare.

Persoanele au fost transportate la IP Bălți pentru documentarea cazului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?