Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Jurnalista Nicoleta Florean, despre „dependența” care a readus-o acasă (VIDEO)

4 noi. 2018,, 16:26   Societate
6489 0

A ales să plece în Germania într-un moment în care a simțit nevoia să schimbe ceva în viață.

După cîteva luni petrecute acolo, și-a spus că lururile care o fac fericită cu adevărat le găsește doar acasă, așa că a decis să revină și să o ia de la capăt.

Este vorba despre Nicoleta Florean, jurnalista care se declară dependentă de știri și pentru care satisfacția sufletească contează cel mai mult.

În continuare puteți citi textul înterviului:

Am plecat în Köln, Germania, primind o ofertă de lucru cam în luna ianurie a anului 2017. Eram în perioada în care nu aveam de lucru, eram liberă și aveam posibilitatea să aleg să plec. Am plecat pentru 2 luni, apoi am revenit și am stat în Republica Moldova aproximativ jumătate de an, apoi am plecat din nou pentru jumătate de an. Germania m-a ajutat să mă regăsesc, pentru că oferta pe care am primit-o m-a găsit într-o perioadă cînd eram mai stresată, mai agitată, acolo avînd timp să-mi liniștesc cumva apele, să mă gîndesc la ceea ce vreau să fac mai departe și cum vreau să-mi aranjez viața.

Am revenit, pentru că mi-era dor de știri. Am lipsit din domeniu cam un an și jumătate și atunci cînd se întîmpla ceva de amploare, eu fiind redactor de știri externe, simțeam cum mă implic în subiectul cela și simțeam cum aș scrie acea știre.


Cînd ai hotărît să te întorci în Republica Moldova?

Am hotărît atunci cînd m-am plictisit un pic de ceea ce făceam acolo, pentru că făcînd unul și același lucru în fiecare zi nu evoluezi și stai cumva în loc, iar atunci vrei să schimbi ceva. Nu sînt eu adepta schimbărilor, din contra sînt o persoană care optează pentru stabilitate. Am luat Germania ca pe o experiență, m-a ajutat un pic să-mi schimb și mentalitatea. Dacă înainte eram mult mai emotivă și mai sensibilă, acum gîndesc mai rațional și simt pămîntul sub picioare. Nu mă mai las influiențată de bîrfe, vorbe sau păreri.

Nu am rămas acolo, pentru că nu sînt omul care să facă ceva în viață pentru că e motivată oarecum financiar. Chiar dacă poate suna absurd, în condițiile în care astăzi majoritatea aleargă după bani, dar pentru mine contează satisfacția sufletească, asta mă face mai împlinită.

Cum sună viitorul Republicii Moldova, după părerea ta?

Pînă la urmă, cred că viitorul ni-l organizăm singuri și fericirea pornește de la noi. Nu cred că trebuie să așteptăm ca cineva să ne facă fericiți. Trebuie să luptăm noi pentru asta și pentru confortul nostru emoțional.

De ce aleg tinerii, în special, să plece din țară?

Cred că există și aspectul financiar, pentru că salariile tinerilor după cum știm sînt destul de mici și dacă alegi să muncești într-o instituție de stat atunci nu-ți ajung bani decît pentru a plăti chiria. Asta-i realitatea. Unii cred că pleacă din setea pentru libertate, pentru că își imaginează că în Europa drepturile sînt egale, toți sînt respectați, toți se pot manifesta așa cum își doresc.

Oferă o definiție cuvîntului „acasă”

Acasă înseamnă amintirile din copilărie, familia și casa părintească.

Nicăieri nu-i ca acasă, pentru că...

Pentru că e altfel. Ne deosebim ca și cultură, ca și mentalitate, nu mai vorbesc de aspectul economic, mai sînt și alte aspecte. Nu pot să zic că acasă este cel mai rău de unde trebuie să fugim. Ce rămîne din această țară dacă fugim cu toții pînă la urmă? Ar fi absurd, dar trebuie să schimbăm lucrurile cumva, să facem ceva pentru asta.

În cazul în care doriţi să deveniţi protagoniştii rubricii „Nicăieri nu-i ca acasă” sau ştiţi pe cineva care, după ani de pribegie, a ales să rămînă în Republica Moldova, daţi-ne de veste la adresa de email intreaba@noi.md, iar noi cu drag vom arăta lumii întregi motivele care v-au ţinut acasă şi care nu vă lasă să plecaţi.

Partenerii rubricii sînt Biroul Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat și Președinția Republicii Moldova.

Alte ediţii ale proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” le puteţi vedea aici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?