Oaspetele Clubului Internaţional de presă a fost unul dintre cei mai buni pianişti ai planetei Denis Maţuev (Rusia), care a venit cu un concert la Chişinău.
Atît de mulţi spectatori nu am avut la clubul de presă timp de patru ani de existenţă. Şi o asemenea improvizaţie la fel. Pentru oaspetele nostru, un sintezator a fost ascuns în tufişuri, iar ce a urmat, puteţi vedea în materialul video ataşat la interviu.
Noi intenţionat nu am vorbit despre politică, întrebările jurnaliştilor au răsunat pe teme general umane. Iar discuţia a fost moderată de trei persoane – preşedintele clubului de presă Artur Efremov, preşedintele Federaţiei de box a Moldovei, întreprinzătorul şi consilierul municipal Vasilii Chirtoca şi solistuil trupei „Zdob şi Zdub” Roman Iagupov.
Denis Maţuev: - Este debutul meu la Chişinău, pentru că nu am mai susţinut concerte aici. Din varii motive, nu reuşeam să vin încoace pentru că nu coincideau termenele. Şi Moldova cred că este una dintre ultimele ţări, în care eu nu am evoluat. În Europa, cu siguranţă e ultima pentru mine, dar sper că aceasta nu va fi ultima vizită, pentru că eu am auzit atîtea despre minunata voastră ţară, am mulţi prieteni în Moldova. Să zicem, ultimul laureat al concursului „P. Ceaikovskii”, Alexandra Kononov, este originară din Moldova, o violonistă extraordinară, care va face o mare carieră. Am invitat-o recent la festivalul meu, ea e într-o formă strălucită. Ea mi-a povestit multe lucruri despre Chişinău.
Aştept cu nerăbdare concertul ce va avea loc la Teatrul de Operă din Chişinău. Aştept întîlnirea cu publcul moldovenesc şi am emoţii, pentru că e una să vezi pe ecran sau internet, iar alta e întîlnirea pe viu. Şi desigur, Eugen Doga. Şi mulţi alţi prieteni (cu care am învăţat la conservator), printre aceştia sînt nu doar muzicieni. Turneul meu european din decembrie constă din 28 de concerte. Ziua de azi este unică prin faptul că eu nu am concert. Am reuşit să vin cu o zi înainte de concert, fapt pentru care sînt foarte bucuros, de aceea, discut cu plăcere cu voi.
Artur Efremov: - Dvs. împreună cu soţia Ecaterina Şipulina – prima balerină a Teatrului Bolşoi, aveţi o fiică Ana, are s-a născut pe 31 octombrie. Vă felicităm. Cu ce din lumea muzicii clasice aţi asocia acest eveniment ?
D.M. – „Cocoşelul de aur” de Rimski-Korsakov. E foarte greu să asociez cu ceva anume, pentru că acest eveniment a fost o improvizaţie. Şi pentru mine aceste 46 de zile sînt cele mai geniale din viaţa mea.
A.E. – Ce înseamnă Siberiaîn viziunea lui Denis Maţuev ca un siberian autentic?
D.M. –Principalul patrimoniu al Siberiei sînt locuitorii lui. Eu numesc asta naţionalitate, pentru că în orice punct al planetei nu aş cînta, dacă după concert întîlnesc pămînteni din Siberia, sau chiar din Irkutsk, ei automat devin rude. Să fii siberian înseamnă bunătate, deschidere. „Nu obijdui, ci ajută”, este deviza care am învăţat-o de la părinţi. La noi, în general, toţi sînt aşa.
A.E.:- Se spune că siberienii sînt duri.
D.M.:- Cînd trebuie să apere pe cineva – pe cineva mai slab, o femeie sau cînd vezi nedreptatea, atunci da, pot fi cu adevărat duri.
A.E: - Cînd aţi fost nevoit să utilizaţi mîinile nu doar în direcţia muzicală? Au fost asemenea cazuri?
D.M.: - Şi nu o dată. În general, au fost în anii tinereții, de exemplu, cînd îi demonstram unui coleg de clasă, că trupa Modern Talking nu e genială. Acum, văzînd aşa-zisa estradă modernă înţeleg că Modern Talking nu era atît de rău.
Artur Efremov: - Privind orarul concertelor Dvs. apare întrebarea, cum Vă revigoraţi în asemenea ritm?
D.M.: - Dacă faci totul corect e imposibil să oboseşti în timpul concertelor. Ele doar mă energizează, mă înaripează şi îmi oferă forţă. Desigur, mă obosesc foarte tare călătoriile şi zborurile, schimbarea fuselor orare. Anul acesta am fost de patru ori în America şi mereu trebuia să mă acomodez, însă scena lecuieşte, scena este ca un medicament. Eu ofer energie sălii, dar primesc în schimb mult mai mult. În zilele noastre, muzica clasică este un terapeut unic în toate privinţele, absolut pentru orice om. Şi îmi este foarte plăcut că foarte mulţi tineri, mai ales în Rusia, vin să asculte muzica mea clasică. Aceasta mult face. Nu că e la modă, ci s-a născut o nouă generaţie, care s-a învăţat să meargă la concerte. Şi nu sînt doar muzicieni, e atît de fain!
A.E.: - Cine sînt amatorii, cei care preţuiesc şi cunoscu muzica Dvs.?
D.M.: - Eu cred că publicul nu are naţionalitate, pentru că eu cînt peste tot la fel, oriunde nu m-aş afla, fie în Carnegie-hall, fie e o sală mică într-un orăşel dintr-o provincie. Pentru mine nu contează cine se află în sală – preşedintele, asistenta medicală sau şoferul. Trebuie să poţi domina (în sensul bun al cuvîntului) pe oricine a venit în sală, să-o transmiţi esenţa unei sau altei lucrări – este problema mea. Nici vîrsta, nici profesia sau confesiunea religioasă nu joacă nici un rol.
Cînt cînt împreună cu Zubin Meta – legendarul dirijor, ce conduce orchestra filarmonicii din Israel (noi am deschis sezonul – şase concerte la rînd în Tel Aviv, într-o sală cu trei mii de locuri), atunci evreii şi arabii stau alături. Adică, pe durata concertului, toate problemele rămîn dincolo de pereţii sălii de concert. Acest lucru este foarte grăitor.
A.E.: - Cum stabiliţi programul concertelor?
D.M.: - Îmi place foarte mult muzica, asta e în primul rînd, pentru că dacă nu ai dragoste faţă de muzică, nu merită să o scoţi publicului larg. În al doilea rînd, desigur, eu mă gîndesc să nu mă repet. Iar aici acest lucru e imposibil, pentru că eu am venit pentru prima dată la Chişinău. Pentru mine este programul, cu care am trăit mulţi ani. Eu vreau să cînt aici ceea cu care deja mă aflu într-un roman fulminant cu aceste opere. De aceea, cel mai important este dragostea.
Vasilii Chirtoca: - Cum aţi ajuns la Chişinău? În principiu, este capitala unui stat european, dar Moldova, din păcate, este percepută nu doar în Occident, dar şi în Rusia, ca cea mai săracă ţară din Europa. Şi brusc, aici apare un star de talie mondială, unul dintre cei mai buni pianişti Denis Maţuev?
D.M.: - Precum am mai menţionat, eu am foarte mulţi prieteni în Moldova şi cunosc foarte bine ţara voastră. Şi pentru mine este o mare onoare. Sper că va fi doar începutul unul mare roman.
V.C.: - În acest context, aş dori să Vă invit să veniţi la Chişinău peste jumătate de an. Cîntaţi „Anotimpuri”, dar de ce să nu vedeţi anotimpurile la Chişinău? Sînt foarte interesante.
D.M.: - O fetiţă a fost întrebată: „Cîte anotimpuri cunoşti?”. Ea răspunde: „Două”. –„Cum două?”. –„Ale lui Ceaikovski şi ale lui Vivaldi”.
D.M.: -V-aţi amintit de răspunsul unei fetiţe-muzician. Se pare că muzicienii sînt mai aproape de Dumnezeu. Dvs. credeţi în Dumnezeu?
D.M.: - Desigur, sînt botezat.
V.C.: - Mulţi se întreabă: dacă noi credem în Dumnezeu înseamnă că nu sîntem întămplător pe acest pămînt. Oamenii, planeta noastră. În ce constă, în viziunea Dvs., scopul Creatorului?
D.M.: - Sînt convins că misiunea oricărui om este să facă bine. Cineva reuşeşte, iar cineva nu. Unde nu s-ar afla, orice n-ar lucra, ce nu ar avea acest om în interior sau în familie, eu întotdeauna revin la profesia pe care am ales-o din copilărie. Eu sînt un om fericit, pentru că am posibilitatea să comunic cu sala în cea mai genială limbă din lume – limba muzicii, care nu necesită traducere şi are un efect absolut magic asupra publicului.
Eu m-am întrebat de multe ori – ce se întîmplă cu oamenii cînd răsună muzica adevărată (cea clasică sau legendarul rock, sau acea estradă, ce năştea melodia)? De ce unii plîng, alţii rîd, alţii se cufundă în fotolii, unii nu pot spune nimic? Liniştea unei săli cu trei-patru-cinci sute de oameni… Poţi dirija această linişte. Este o acţiune absolut înspăimîntătoare în sensul bun al cuvîntului, ce le ajută oamenilor să se distragă de la nevoi, să intre într-o altă stare de spirit. Muzica lecuieşte, muzica te înalţă, muzica te distrage, muzica îţi ajută să-ţi revii. Este un moment absolut terapeutic. La întrebarea Dvs. e mai bine să răspund prin muzică. Mi se pare cp este unul dintre singurii terapeuţi rămaşi în timpurile noastre nebune.
Robert Zapadinskii: - Chişinăul a fost întotdeauna centrul muzicii frumoase. Au fost ani cînd aici au evoluat cei maieştri renumiți. Mă întîlneam foarte des cu colegul Dvs. Sviatoslav Richter, eu am observat o legitate: peste o anumită perioadă de timp, Sviatoslav Richter revenea numaidecît la Chişinău. O dată l-am întrebat: De ce veniţi întotdeauna la Chişinău? El a răspuns: „Cînd pregătesc un nou program, atunci îl aduc în premieră la Chişinău şi Cernăuţi. Aveţi un public uimitor”. Spuneţi-mi, Vă rog, care oraş este uimitor pentru Dvs., unde Vă prezentaţi în premieră programul?
D.M.:- Irkutsk este un loc special pentru mine. Eu deja am vorbit despre siberieni. Apoi mai este energia legendarului nostru lac Baikal – cel mai curat, adînc lac. Eu am trăit acolo 14 ani. Chiar şi cel care a fost acolo doar o dată, vrea să se întoarcă. Eu nu voi putea să uit acest loc minunat. Acolo se desfăşoară festivalul meu, în fiecare an, în septembrie – „Stelele Baikalului”.
Acolo au fost cei mai renumiţi muzicieni şi orchestre. Eu vreau să revin acolo. Şi de fiecare dată vin cu un program nou. Eu spun că peste tot cînt la fel, dar totuşi, evoluţia în faţa publicului din Irkutsk este de cel mai responsabil examen, pentru că acolo mă cunosc de mic.
Totuşi, mai există un şir de oraşe, unde îmi place să prezint programele în premieră - Moscova şi Lucerna. Lucerna pentru mine este foarte importantă, deoarece vila Senar, unde a trăit Serghei Rahaninov în anii 1930, se află în cantonul Lucerna (Elveţia). Am avut norocul să fiu primul care a interpretat două opere necunoscute de-ale lui. Nepotul lui Rahmaninov mi-a oferit în dar aceste partituri. Eu primul am înregistrat la pian piesele lui – suita şi fuga – lucrările din anii lui de studenţie. S-a întămplat acum 10 ani şi de atunci Senar şi lacul Lucerna pentru mine are un efect magic. Eu tot am susţinut acolo premiere, destul de bune.
A.E.: - Cine, în opinia Dvs., este cel compozitorul clasic sau pianistul sec.XX – începutul sec.XXI, care nu a fost preţuit la justa valoare?
D.M.: - În prezent, are loc o tendinţă nu chiar bună – este interpretată muzica clasică populară. Este foarte greu să-i convingi pe organizatori să cînţi muzică genială, dar care nu e atît de frecvent interpretată. E un paradox –totul se rezumă la blestematul „se vinde-nu se vinde”. E mai uşor să vinzi concertul nr.2 al lui Rahmaninov, decît, să zicem, concertul nr.1 al lui Haceaturean. Sau concertul nr.2 al lui Ceaikovskii, care nu e mai puţin genial decît primul. Dar încercăm. Japonezii nu au vrut în ruptul capului să fie interpretat concertul nr.2 al lui Ceaikovskii, ei au nevoie de concertul nr.1 al lui Ceaikovskii. El răsună peste tot, el este un „imn naţional” acolo, el răsună în ascensor şi nu voi mai spune încă unde. Dar eu, oricum am insistat şi am reuşit să-l interpretez. De atunci el este interpretat, cîte puţin. Cît priveşte pianiştii – sînt o muţime de pianişti nevalorificaţi.
Reiese un cerc vicios – „se vinde-nu se vinde” – este o istorie neexplorată. Din fericire, în ţara noastră există posibilitatea ca tinerel talente să se facă auzite: există şi concursuri, şi fonduri. De exemplu, concursul „Grand piano competition”, care a avut loc în luna mai. Acum este o echipă de tineri muzicieni, şi internaţionali, şi ruşi, care au cîte 12-13-14 ani. Saşa Kononova, pe care am menţionat-o. Această violonistă din Moldova are un potential extraordinar, în opinia mea. Şi nu doar ea. Aici sînt tineri pianişti cu care fondul nostru „Novîe imena” ţine legătura, care au fost la renumita noastră şcoală din Suzdal. Aşa că totul nu e chiar atît de rău. Există posibilităţi şi trebuie să acordăm mai mult timp.
Natalia Uzun, jurnalist: - Cum apreciaţi un asemenea produs muzical modern ca compilarea operelor clasice, de exemplu, „Iarna” lui Vivaldi cu coloana sonoră a filmului „Inimă rece” „Let it go”? Un asemenea produs popularizează muzica clasică sau o devalorizează? Cum, în general, un muzician clasic poate supravieţui în lumea comerţului?
D.M.: - Pe mine puţin mă deranjează expresia muzica de „elită”. Nu e chiar corect, pentru că muzica clasică oricum poate cuprinde un număr mare de oameni, fapt cu care mă ocup în ultimii 15 ani. Cît priveşte compilarea, depinde cine face acest lucru, la ce nivel? Unirea diferitor genuri - cu toţii cunosc exemplul duetului Montserrat Caballe şi Freddy Mercury „Barcelona” - e genial. Dacă compilaţia se face la asemenea nivel, atunci e posibil.
Cînd Serghei Rahmaninov a venit în clubul de jazz din New York „Blue Note”; acolo cînta vestitul pianist orb Art Tatum, care auzind despre oaspete, a făcut o improvizare la „Preludiul C sharp minor”. Rahmaninov a izbucnit în lacrimi. El adora jazz-ul. De aceea asta depinde cine face acest lucru şi la ce nivel, nu pentru a promova muzica clasică.
În acest moment, discuţia s-a întrerupt (priviţi neapărat materialul video) pentru o surpriză pentru Denis Maţuev cu denumirea „Suvenirul moldovenesc” – evoluţia grupului „Zdob şi Zdub” Roman Iagupov cu fraţii Advahov.
D.M.: - Este un adevărat cadou, ce surpriză! Îmi place foarte mult această cultură moldo-română, acest stil deosebit necesită şi muzicalitate şi virtuozitate şi artistism, desigur. Îmi place foarte mult, pentru că e foarte complicat. O pot face doar cîţiva oameni, de aceea vă mulţumesc pentru un asemenea cadou.
Elena Rotburd („Moskovskii Komsomoleţ”): - Aţi menţionat vila lui Rahmaninov. Care e situaţia pentru a o răscumpăra? A doua parte a întrebării – pedagogii de balet spun că pentru ca un dansator să aibă succes, cel mai important e capul, dar nu picioarele. Cît de corect este aceste lucru pentru instrumentişti? Sau e suficient să aibă inspiraţie, emoţii, virtuozitate?
V.C.: - În box e la fel.
D.M.: - Vladimir Spivakov, în calitate de boxer profesionist, poate confirma acest lucru. Revenind la Senar, din păcate, deocamdată se soluţionează aspectele juridice legate de răscumpărarea de la un număr enorm de rude. Cert e una – Senar nu va fi vîndut pe bucăţi. Va fi un memorial, ce va include toate manuscrisele, arhiva, pianul. Şi în general, va fi o atmosferă, păstrată de nepotul lui Rahmaninov – Alexandr Borisovici. Va fi procurată sau nu, cred că nu eu sînt în măsură să răspund la această întrebare. Sper foarte mult că acest memorial va fi accesibil pentru toţi cei care vor dori să afle despre „umplutura” genială a acestui loc. Fondul nostru va organiza acolo diverse acţiuni ca master class-uri, cщncerte pentru tineri. În general, orice doritor va putea veni acolo.
Cît priveşte baletul, îmi amintesc întălnirile cu Maia Pliseţkaia, cu care am avut norocul să fim prieteni foarte apropiaţi şi cu Rodion Şcedrin. Ea întotdeauna spunea: „Muzica trebuie dansată”. Nu doar în balet, dar şi în operă, în muzica simfonică este important cît de corect ai înţeles eseţa unei sau altei opere, cît de profund ai intrat în rol. Restul sînt mijloace. Ieșea Maia Plisețkaia: ea putea privi ala, ridica capul așa, mîna așa, iar sala delira. Dar ea, în primul rînd, se gîndea la muzică. Muzica în balet este cel mai important lucru, în opinia mea.
Ilia Kiseliov: - Cît de des reușiți să asistați la meciul clubului de fotbal preferat?
D.M.: - Eu îmi cunosc orarul pînă în 2021. În fiecare an am cîte 240 de concerte. Dacă „Spartak” va deveni campion în acest an, eu voi anula concertul și voi veni, oriunde nu m-aș afla. Pentru prima dată în 15 ani așteptăm titlul de campion – deja e ridicol. Anul acesta mai există șanse, haideți să nu deochem. Am o invitație specială, desigur, cînd coincide – de 3-4 ori per sezon ajung la meciurile clubului natal. Eu i-am dedicat întreaga adolescență și pînă în prezent eu nu-mi închipui viața fără clubul meu natal. Eu spun întotdeauna că un microbist adevărat nu se manifestă în timpul triumfului echipei, dar atunci cînd ea are problemă. De aceea eu nu-i cred pe cei care spun că azi țin cu „Spartak”, mîine – pentru „Barcelona”, apoi – cu „Manchester United”. Apropo, Covalciuc – moldoveanul, a jucat pentru „Spartak”. Fotbalul moldovenesc ar fi fost foarte interesant, tehnic. Igor Dobrovolski, desigur. El acum antrenează selecționata?
V.C.: - Poate are sens să transmiteți orarul Dvs. Uniunii de Fotbal din Rusia?
D.M.: - Eu am devenit ambasadorul Campionatului mondial de fotbal, care se va desfășura la noi peste doi ani. Și pe perioada campionatului mondial eu cu siguranță îmi voi face loc în orar, voi veni la Moscova și vom umple această perioadă de timp cu cultura noastră, pentru ca turiștii să poată vedea nu doar stadioanele și fotbalul, dar și renumita noastră cultură.
Anghelina Taran (NOI.md): - Spuneți-mi Vă rog, cu ce vi se asociază țara noastră Moldova?
D.M.:- În primul rînd, cu fete frumoase, cu căldura. Știți, eu cred că oamenii din Moldova seamănă foarte mult cu cei din Siberia prin deschiderea, prin bunătate și o simplitate uimitoare. Eu am comunicat foarte mult cu oameni oficiali, mari, iluștri ai timpurilor noastre, inclusiv cu cei care acum nu mai sînt. Cu cît mai talentat e omul, cu atît e mai simplu în comunicare. Eu cred că moldovenii sînt un popor foarte talentat, foarte bun, muzical, care are un ritm și un temperament normal, pentru că „Artă fără pasiune nu există”, mi-a spus Placido Domingo, care urca nu demult pe scenă. El are peste 75 de ani, și încă mai are acel „foc”. Și moldovenii au „foc”. Aceasta e cel mai important pentur mine, fără pasiune nimic nu e posibil.
Elena Radu: - Ce fel de muzică sînteți, Denis?
D.M.: - Sînt atît de diferit: pot fi Bach, pot fi Beethoven, Mozart, Prokofiev, Jagger, Queen, jazz. Este imposibil de prezis. Desigur, depinde și de dispoziție. Important e să fie cu pasiune.
V.C.: - Ce strigați în pădure? (Se știe că Denis Mațuev, precum a mărturisit el însuși, obișnuiește să strige în pădure – n.a.).
D.M.: - Note lungi. Dacă aveți prin apropiere o pădure, eu aș fi strigat.
Velantina Cecoltan (M1): - Bunelul Dvs. a fost muzicant la circ, iar acesta este un sistem destul de ciudat. Genele muzicantului de circ, se pare că undeva se manifestă – poate cheamă spre explorarea unor lumi noi, să construiți, nu V-a tentat niciodată să fugiți cu circul ?
D.M.: - Eu mi-am petrecut toată copilăria în circ. Eu cred că asta e artă, cineva – că e sport. Dar e o artă și o muncă enormă, ce o pot suporta doar cei devotați meseriei lor! Este, desigur, o lume aparte, arta se transmite din generație în generație. Îmi place această lume, el e neobișnuit, închis. Dar totuși, această artă oferă unei mulțimi spectatori o fantastică energetică pozitivă. Cel mai importantă este bunătatea care vine de la circ. Sînt convins că circul, care a existat în percepția sovietică, va rămîne. Am o atitudine minunată față de „Cirque du Soleil”, bazat pe artiștii noștri și trucurile noastre. Pur și simplu, este un show bine pus la punct. Dar este circul nostru comun. În fostele noastre republici, eu cred că e publicul nostru, educat în baza marii culturi rusești – culturii comune. De aceea, celor, care măcar o dată s-a cufundat în culisele circului, le este greu să evadeze de acolo.
Eu mă închin în fața circului, uneori, desigur, foarte rar, dar merg acolo și vreau să improvizez. Eu chiar am avut niște idei să fac ceva. O dată la postul „Cutura”, Revelionul a fost organizat la circ. Eu am evoluat chiar cu caprele. Cîntam muzica lui Dunaevskii, iar ele se mișcau în jurul meu, eu cîntam cu mîna stîngă, iar cu dreapta hrăneam capra.
A.E.: - Cea mai intrigantă întrebare din lumea muzicii clasice – Salieri l-a otrăvit pe Mozart?
D.M.:- Nu e adevărat. În realitate, pe timpurile lui Mozart, Salieri era mai interpretat, recunoscut și vestit compozitor decît Mozart. Salieri este un compozitor minunat. El are un concert minunat pentru pian și orchestră. Iar Mozart – este un geniu, asta nu se discută.
V.C.:- Denis, ați spus foarte bine despre muzica moldovenească, despre moldoveni. Într-adevăr, la noi, în Moldova e o muzică minunată și sînt foarte bucuros că vă place toată muzica adevărată. Noi la fel iubim foarte mult toată muzica și prețuim ceea ce a fost făcut în țara noastră în muzica de estradă pe timpul puterii sovietice. Și deoarece în ultimii 25 de ani au fost scrise puține opere comparabile cu cele ale lui Doga, Teodorovici, „Noroc” – fondatorii rock-ului sovietic, compania noastră a editat o carte „Cele mai bune melodii moldovenești cu note”. Vreau să V-o ofer în dar.
D.M. - Dvs.într-adevăr sînteți boxer?
V.C.: - Sînt boxer. Noi am mai editat și cartea „Bucate macro dietetice”, autorii căreia este unul dintre cei mai buni bucătari din Europa – italiana Angela Ken și soțul ei.
Adăuga comentariu