X 
Arşiţa stiri: 178
Jocurile Olimpice stiri: 135
Transnistria stiri: 1412

Candu a relatat despre viitoarea liberalizare a capitalului

15 dec. 2016,, 09:46   Politică
2845 3
Foto: politics.md

În Parlamentul Moldovei au avut loc dezbaterile publice pe marginea proiectului de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală.


Luînd cuvîntul în cadrul dezbaterilor unul dintre inițiatori ai inițiativei, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a menționat că liberalizarea capitalului și stimularea fiscală sînt niște drepturi și categoric nu sînt obligatorii, iar bunurile fraudate sau mijloacele care cad sub incidența normelor despre spălarea banilor categoric nu cad sub incidența proiectului în cauză.

„Noi vorbim despre 70 la sută economie tenebră, dar spunem că nu avem nevoie de liberalizarea capitalului? Să nu spuneți că nu ați auzit despre salarii în plic”, a mai declarat Andrian Candu.

Potrivit lui, persoanele fizice vor avea de cîștigat de pe urma liberalizării capitalului, iar pentru persoane juridice acest proiect prevede doar stimularea fiscală.
Procesul va fi organizat în două etape: declararea intenției
și cererea de liberalizare cu achitarea taxei de 2 la sută.

Liberalizarea capitalului va oferi persoanelor fizice posibilitatea de a-și declara și liberaliza capitalul care nu a fost declarat anterior. Liberalizarea capitalului vizează atît mijloacele bănești, cît și capitalul sub formă de bunuri imobiliare, titluri de valoare, cota de participare la capitalul societăților cu răspundere limitată sau mijloacele de transport etc. Liberalizării ar putea fi supus capitalul care anterior nu a servit drept obiect de impozitare, evitîndu-se sancțiunile fiscale.

Astfel, proiectul reprezintă o posibilitate unică de a introduce în circuitul economic legal anumite bunuri sau mijloace bănești, achitînd o taxă de 2 la sută din suma activelor liberalizate.

Liberalizarea capitalului prevede: declararea capitalului, care anterior nu a fost declarat, trecerea capitalului de la proprietari formali la cei adevărați, reflectarea în scopuri de impozitare a valorii de piață reale a activelor în vederea optimizării ulterioare și a impozitării.

În ceea ce privește stimularea fiscală, potrivit inițiativei aceasta prevede anularea datoriilor la buget sub formă de penalități, cu condiția că se achită suma datoriei de bază și taxa de 2 la sută.

Potrivit șefului Inspectoratului Fiscal de Stat Sergiu Pușcuță, există o diferență mare între amnistie și stimulare fiscală. Prima presupune anularea datoriilor, iar a doua – anularea penalităților cu condiția achitării datoriei de bază. Sergiu Pușcuță a comunicat că în prezent valoarea datoriilor ale 95 la sută din restanțieri constituie pînă la 10 mii de lei, dar ei sînt împovărați de penalități, ceea ce costă statul eforturi și resurse mari pentru gestionare de la un an la altul. „Dacă am permite ca acești agenți economici să beneficieze de anularea datoriilor, le-am permite să se relanseze”, a precizat Sergiu Pușcuță.

Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a declarat că în acest an 70 mii de persoane trebuie să depună declarații de venit și avere care să fie corecte și conforme situației adevărate. „În această situație liberalizarea capitalului este o măsură absolut necesară pentru implementarea adecvată a pachetului de integritate”, a mai menționat Vladimir Cebotari.

Proiectul legii privind liberalizarea capitalului și stimularea financiară a fost înregistrat în Parlament la 1 decembrie. Scopul proiectului este îmbunătățirea climatului investițional și sporirea fluxului de investiții în activitatea de întreprinzător prin aplicarea unui mecanism eficient de impozitare a capitalului liberalizat.

Pentru discutarea prevederilor proiectului și îmbunătățirea lui în baza observațiilor părților interesate Parlamentul Moldovei a inițiat dezbateri publice pe marginea proiectului legii privind liberalizarea și stimularea fiscală. La dezbateri au participat autori ai proiectului, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai Guvernului, Centrului Național Anticorupție, Inspectoratului Fiscal și ai societății civile.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав