Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Institutul Mamei și Copilului are o nouă secție de anesteziologie (FOTO)

7 dec. 2016,, 16:45   Societate
2467 1
Institutul Mamei și Copilului are o nouă secție de anesteziologie
Foto: realitatea.md

Astăzi, în cadrul Institutului Mamei și Copilului din capitală a fost redeschisă secția de anesteziologie.


Aceasta a fost renovată și dotată cu echipamente medicale performante, informează NOI.md.

Secția a fost reparată integral, fiind modernizată și utilată cu paturi funcționale, monitoare polifuncționale pentru supravegherea pacientelor, ventilatoare și defibrilator. Proiectul a necesitat suma de aproximativ 4,5 milioane de lei.

Prezentă la evenimentul de inaugurare, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a menționat: „Această instituție este singura de nivel terțiar și, din miile de nașteri care au loc, aici se concentrează cele mai complicate. Prin urmare, existența unor specialiști, dar și a sălilor renovate și dotate cu echipamente este absolut esențială”.

În cadrul secției urmează a fi transferate pacientele cu cele mai grave afecțiuni în obstetrică și ginecologie. După ce vor suferi intervenții chirurgicale și cezariene, în această secție, pacientele vor fi supravegheate pînă la 24 de ore.

„Pînă acum pacientul dacă avea o intervenție chirurgicală, atunci era transferat în Secția reanimare, Secția de ginecologie operatorie sau Secțiile de lăuzie și personalul medical fizic nu avea timp pentru a supraveghea corespunzător toți pacienții. Acum pacientul va fi supravegheat mult mai ușor”, a specificat directorul Institutului Mamei și Copilului, Sergiu Gladun.

Anual, la Institutul Mamei și Copilului se nasc circa 6500 de copii, iar 76% dintre nașteri se dovedesc a fi complicate.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?