Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Voronin s-a plîns ambasadorului Japoniei

7 dec. 2016,, 15:36   Politică
2582 3
ПКРМ пожаловалась послу Японии
Foto: ipn.md

Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, s-a plîns ambasadorului Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, pe acţiunile autorităţilor moldovene, care "duc la agravarea situaţiei socio-economice din ţară".


Potrivit Serviciului de presă al PCRM, Voronin a făcut acest lucru la întrevederea de miercuri cu diplomatul nipon.

Potrivit comunicatului, părţile au discutat situaţia politică şi social-economică din ţară, precum şi perspectivele de dezvoltare a cooperării moldo-nipone. Vladimir Voronin a atras atenţia asupra "situaţiei socio-economice deplorabile".

"În ţară practic nu există clasă mijlocie. În toate domeniile importante – educaţie, sfera socială, sănătate, agricultură – e degradare şi haos. Preţurile la mărfurile de primă necesitate şi tarifele la serviciile comunitare cresc constant, în timp ce locuri noi de muncă nu se deschid. În consecinţă, creşte considerabil numărul cetăţenilor care pleacă din Moldova, care nu văd aici perspective de dezvoltare", a menţionat Voronin.

Potrivit lui, "în loc să soluţioneze problemele socio-economice stringente, guvernarea doar le aprofundează".

"De exemplu, prin punerea datoriei miliardului furat pe umerii cetăţenilor sau prin încercarea de a impune noua reformă a sistemului de pensii. Semnarea în 2013 a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, de asemenea, a aprofundat situaţia internă din ţară, deoarece Moldova nici atunci, nici acum şi nici peste 10 ani nu va fi pregătită să realizeze conţinutul acestui acord", a subliniat Voronin.

El a accentuat că "Partidul Comuniştilor pledează categoric împotriva legalizării loviturii constituţionale şi nu-l recunoaşte pe noul preşedinte".

"Unica şansă ca ţara să iasă din starea de captivitate sînt alegerile parlamentare anticipate", a declarat Voronin.

"La rîndul său, ambasadorul Japoniei în RM a menţionat că supremaţia legii şi lupta cu corupţia sunt componentele principale pentru dezvoltarea unei societăţi democratice", se menţionează în comunicat.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?