X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Transnistria nu are de gînd să atace Moldova şi nici Ucraina

7 dec. 2016,, 12:30   Politică
2511 3
Приднестровье не собирается нападать ни на Молдову, ни на Украину
Foto: pan.md

Transnistria a dus şi duce o politică paşnică şi nu are de gând să atace pe nimeni - nici pe Moldova şi nici pe Ucraina.


O declaraţie în acest sens a făcut preşedintele autoproclamatei RMN, Evghenii Şevciuk, într-un interviu pentru RTR-Moldova.

El a subliniat că Transnistria se conduce de "doctrina de apărare".

"Dacă vor fi aprobate nişte mecanisme politice care vor garanta 100% securitatea noastră, atunci am putea examina problema reducerii forţelor noastre armate, având în vedere că acestea reprezintă o parte a bugetului foarte costisitoare", a spus el.

În acelaşi timp, liderul de la Tiraspol susţine că "în prezent, situaţia este cu totul alta: în Zona de securitate structurile de forţă ale RM desfăşoară aplicaţii militare, există experţi NATO care instruiesc forţele armate din Moldova".

El a menţionat că Transnistria "urmăreşte cu atenţie retorica comandanţilor militari din RM, care declară despre necesitatea retragerii trupelor ruse de menţinere a păcii din Zona de securitate".

"Acest lucru, dimpotrivă, îndepărtează Transnistria să creadă în bunele intenţii ale unor reprezentanţi politici de la Chişinău. Nu trebuie acutizată situaţia când există un şir întreg de contradicţii, mai ales să se concentreze atenţia asupra componentei militare care garantează securitatea atât a Transnistriei, cât şi a locuitorilor Moldovei ce se află în imediata apropiere de Zona de securitate. Acest lucru ne pune în gardă şi considerăm că nu trebuie să fie făcute nici un fel de declaraţii agresive, dacă Chişinăul are o strategie de politică pragmatică referitor la Tiraspol", a spus Şevciuk.

Potrivit lui, "o anumită îngrijorare provoacă şi situaţia instabilă din Ucraina".

"În această situaţie, structurile de forţă ale RMN lucrează asupra planurilor de apărare a statului", a spus liderul de la Tiraspol.

El a respins afirmaţiile referitoare la intensificarea exerciţiilor desfăşurate de structurile militare din regiune.

"Exerciţiile întotdeauna au fost, pur şi simplu acum ele sunt mai mult mediatizate, demonstrând deschidere şi transparenţă", a remarcat Şevciuk.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?