X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Șalaru: Pe mine nu m-a făcut ministru liderul PL

6 dec. 2016,, 10:18   Politică
1918 5

Foto: zdg.md

Vicepreședintele PL Anatol Șalaru spune că va demisiona din funcția de ministru al Apărării doar dacă partidul îi va cere acest lucru, și nu liderul formațiunii, comunică NOI.md.


În opinia lui, informația potrivit căreia Mihai Ghimpu i-ar fi cerut președintelui Nicolae Timofti să-l demită din funcție nu este credibilă. Liberalul a mai subliniat ca, dacă totuși acest scenariu se va adeveri, atunci va pleca doar la solicitarea partidului.

„Partidul Liberal are nu doar președinte, dar și birou, și consiliu, și congres. Nu e moftul unui președinte de partid ca să schimbi sau să demiți. Pe mine nu m-a făcut ministru președintele PL sau că am avut un cumătru, sau vreun văr a pus un cuvînt bun pentru mine. Eu sînt vicepreședinte al PL, am un trecut în țara asta și sînt pe poziții din 1988. Dacă partidul va decide să mă dea afară, eu o să mă retrag din funcție, dar nu că liderul PL mă va retrage. Nu recunosc deciziile președintelui, dacă vine în contradicție cu deciziile partidului. Ar fi culmea să fie doi oameni care să-mi ceară demisia – Ghimpu și Dodon”, a explicat Șalaru, ieri la emisiunea „În profunzime”.

Vicepreședintele PL a mai precizat că nu are de gînd să părăsească partidul, ci să contribuie la refacerea lui, după eșecul suferit la alegeri. În opinia lui Șalaru, PL are nevoie de oameni noi pentru a fi propuși la funcțiile de ministru, de deputat.

„Dacă membrii PL vor ca partidul să rămînă în formă și să crească, atunci partidul trebuie sa convoace un congres, cred că în jumătate de an, să facă o analiza serioasă și să ia decizii”, a remarcat Șalaru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?