Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Averea lui Ilan Șor în 2015: datorii de milioane și venituri modeste

5 dec. 2016,, 17:45   Economie
4066 1

Foto: adevarul.ro

Ilan Șor, primarul orașului Orhei și fostul șef al Consiliului de administrare al Băncii de Economii, acuzat de escrocherie și spălare de bani prin credite neperformante contractate de la instituția bancară, a avut venituri modeste pe parcursul anului 2015, potrivit declarației de avere a omului de afaceri pentru anul trecut, făcută publică abia la sfârșitul anului 2016, scrie portalul anticorupție.md


În funcția de primar, Ilan Șor a avut un venit de 32.710 lei, iar în cea de director al Dufremol SRL - un salariu de 99.304 lei. Pe de altă parte, soția sa, interpreta Jasmin, a câștigat aproape cinci milioane de ruble, echivalentul a circa 1,5 milioane de lei.

Potrivit anticorupție.md, edilul de la Orhei a mai arătat în declarație că deține cinci bunuri imobile: trei apartamente, o casă și un garaj. Casa, cu o suprafață de 200 de metri pătrați, a fost cumpărată în 2014 și are o valoare cadastrală de patru milioane de lei. Apartamentele au fost dobândite în 2000, 2002 (la care deține o cotă-parte de1/2 - n.r.) și 2013. Ultimul are o suprafață de 239 de metri pătrați și, potrivit declarației, valorează cadastral circa 820.000 de lei. Businessmanul a mai declarat și un teren intravilan cu o suprafață 0,067 hectare și cu o valoare de peste 640.000 de lei.

Ilan Șor a declarat trei automobile. Cea mai scumpă mașină este cea de model Bentley Continental, fabricată în 2010 și cumpărată în 2014, cu aproape 2,6 milioane de lei. Primarul a mai indicat că deține 1/2 cotă-parte din autoturismul Toyota Runner, fabricat în 1997 și moștenit în 2006. Anul trecut, omul de afaceri s-a ales cu o mașină de model Gaz 2410, Volga, care ar valora 5.000 de lei.


În autodenunțul din octombrie 2015, în urma căruia a fost reținut și condamnat fostul premier Vlad Filat, Ilan Șor a declarat că i-a oferit liderului PLDM de atunci mită de 250 de milioane de dolari. La scurt timp, Comisia Națională de Integritate a dispus iniţierea controlului privind o eventuală încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţilor pentru anul 2014 de către Ilan Şor. CNI urma să verifice sursa acestor bani şi dacă au fost declaraţi. Pe 3 martie 2016, membrii CNI au examinat rezultatele controlului, fără a publica însă rezultatele acestuia.

În campania electorală din 2015, pentru șefia Primăriei Orhei, Ilan Șor s-a autofinanțat prin Dufremol SRL, companie fondată și administrată de Ilona Șor. Astfel, firma a donat, ca persoană juridică, în bugetul partidului Ravnopravie, din partea căruia a candidat omul de afaceri, peste un milion și jumătate de lei. În rapoartele financiare, Ilan Șor era trecut ca director al firmei. Alte sume de peste un milion de lei au venit de la 23 de angajați ai Dufremol SRL.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?