X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Dosarul Brexit a ajuns la Curtea Supremă a Marii Britanii

5 dec. 2016,, 23:00   Externe
2239 0
Foto: libertatea.ro

Dosarul Brexit a ajuns la Curtea Supremă a Marii Britanii. Subiectul va fi dezbătut timp de patru zile, Curtea urmînd să se pronunțe dacă Guvernul de la Londra poate activa Articolul 50, privind ieșirea din Uniunea Europeană, fără să consulte Parlamentul, relatează BBC News.


Dosarul Brexit a ajuns la Curtea Supremă după ce Curtea de Justiție a decis căGuvernul britanic nu poate activa Articolul 50 fără consultarea și acordul Parlamentului. Această decizie a fost contestată de guvernul condus de Theresa May, iar dosarul a ajuns la la Curtea Supremă.

Subiectul va fi dezbătut timp de patru zile, verdictul Curții Supreme fiind așteptat în ianuarie. Astfel, planul premierul britanic Theresa May ar putea să fie întîrziat, avînd în vedere că Guvernul de la Londra vrea să declanșeze procedura în martie.

Acesta este cel mai complex caz pe care Curtea Supremă îl are în discuție în cei șapte ani de cînd a fost înființată, notează agenția Reuters.

„Cazul ridică probleme dificile și sensibile în legătură cu relația constituțională dintre guvern și parlament”, sublinia luna trecută Brenda Hale, vicepreședinte al Curții Supreme.

În cazul în care premierul Theresa May cîștigă la Curtea Supremă, ea poate continua planul anunțat și anume să declanșeze Articolul 50 pînă la finalul lunii martie. Dacă va pierde, parlamentul britanic ar putea, teoretic, să blocheze Brexitul. Asta în condițiile în care mulți parlamentari sprijină ideea ca țara să continue drumul european. Un astfel de scenariu este greu de conceput, însă un aviz din partea parlamentului ar întîrzia procesul ieșirii Marii Britanii din UE.

Citește și: Romînia va deține presedinția UE la data la care se va produce BREXIT-ul. Iohannis: ” Sîntem o țară serioasă, cu oameni bine pregătiți”

Pe 23 iunie, aproape 52% dintre britanicii care au votat în cadrul consultării populare au ales ieșirea din Uniunea Europeană. Marea Britanie nu a declanșat încă procedura privind părăsirea blocului comunitar, care va avea loc la sfîrșitul lunii martie 2017.

Rezultaltele referendumului au divizat profund Marea Britanie. Alegătorii din Scoţia, Irlanda de Nord şi Londra au votat pentru rămînerea în Uniune, iar alţi 52% dintre britanici au ales Brexitul în Anglia şi Ţara Galilor.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?