X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Tarlev: Decizia FMI este o implicare în treburile interne ale Moldovei

9 noi. 2016,, 13:22   Economie
6100 8
Тарлев считает решение МВФ "вмешательством во внутренние дела Молдовы"
Foto: noi.md

Aprobarea de către Fondul Monetar Internaţional (FMI) a programului cu Guvernul RM cu trei zile înainte de alegerea preşedintelui Moldovei poate fi calificată drept "implicare în treburile interne ale statului".


Despre aceasta a declarat fostul prim-ministru al Moldovei Vasile Tarlev, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a spus că "Guvernul a semnat un memorandum secret cu FMI pentru finanţarea Moldovei".

"Niciodată asemenea acorduri nu au fost secrete, ele întotdeauna erau făcute publice. Creditele FMI, în general, sînt acordate pentru susţinerea monedei naţionale, iar Banca Naţională mai are rezerve în aceste scopuri. Apare întrebarea despre necesitatea creditului. Eu, cînd am deţinut funcţia de premier, niciodată nu am semnat acorduri secrete. Asemenea acorduri trebuie să fie publice. Este vorba de acordarea unei mare sume de bani pentru RM, pe care populaţia o va întoarce", a spus Tarlev.

El a amintit afirmaţiile preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, precum că "creditele nu au făcut fericit pe nimeni, FMI nu a făcut fericită nicio ţară".

În acelaşi timp, Tarlev a criticat Guvernul pentru "majorarea impozitului la imobile şi automobile". În opinia lui, acest lucru "va agrava situaţia economică şi va contribui la eschivarea de la plata impozitelor".

"Acţiunile guvernării mă îngrijorează. Ea fie nu vrea să facă nimic pentru dezvoltarea ţării, fie nu poate, fie nu ştie", a spus Tarlev.

În acelaşi timp, ex-premierul îndeamnă cetăţenii să voteze în turul doi al alegerilor prezidenţiale, pe 13 noiembrie, pentru candidatul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon.

Potrivit lui, Dodon "are un program de dezvoltare economică a ţării, chiar dacă nu este unul ideal, dar el, în calitate de preşedinte, va putea dezvolta ţara şi va putea menţine integritatea ei".

"Concurentul lui, Maia Sandu, nu are un program economic clar, ci doar afirmaţii. Ea a fost în guvernul actualei guvernări, a votat pentru furtul banilor. Dacă Sandu va cîştiga alegerile, iar acest lucru este posibil prin fraudarea masivă, atunci în Moldova ar putea să se repete scenariul ucrainean, iar noi nu avem nevoie de vărsări de sînge", a spus Tarlev, care consideră că "este imposibil ca alegerile să fie cîştigate de o femeie".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?