X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Filip i-a încurajat pe oamenii de afaceri să investească în Moldova

7 noi. 2016,, 10:05   Business
4043 9
Филип призвал бизнесменов инвестировать в Молдову
Foto: gov.md

Prim-ministrul Pavel Filip i-a încurajat pe oamenii de afaceri să investească în Moldova, menționînd că autoritățile vor asigura condiții europene de reglementare a activității de întreprinzător și de protejare a investițiilor.


El a declarat acest lucru la Forumul internațional de investiții „Invest Găgăuzia”, la care au participat investitori din 20 de țări, relatează NOI.md.

Premierul a felicitat autoritățile din UTA Găgăuzia pentru buna organizare a Forumului, specificînd că acest eveniment poate servi drept exemplu și pentru alte regiuni din Moldova, care trebuie să ia măsuri pentru a fi mai atractive pentru comunitatea de business.

„Dacă cu adevărat dorim să îmbunătățim condițiile de trai ale cetățenilor noștri, trebuie să începem cu politici calitative de reglementare a mediului de afaceri. Noi ne dorim politici eficiente, europene pentru a obține rezultate asemănătoare celor din Uniunea Europeană. Noi deja am luat mai multe masuri în lupta cu birocrația și corupția și vom continua în același ritm”, a accentuat Pavel Filip.

El s-a referit, de asemenea, la reformele lansate de Guvern și măsurile întreprinse pentru a facilita activitatea oamenilor de afaceri, printre care reducerea instituțiilor cu funcții de control de la aproximativ 70 pînă la 13 și cinci autorități independente de reglementare, micșorarea cu 25% a numărului de acte permisive, unificarea rapoartelor ce trebuie prezentate autorităților.

Premierul a declarat că şi pe viitor va promova cu insistență necesitatea schimbării atitudinii autorităților față de oamenii de afaceri. „Antreprenorii sînt sursa primară pentru bunăstarea națională. Respectul față de întreprinzători și grija față de investitori sînt printre principalele priorități ale activității Guvernului începînd cu anul 2016”, a spus Pavel Filip.

Prezent la eveniment, viceprim-ministrul Turciei, Yıldırım Tuğrul Turkeș, a remarcat progresul înregistrat de Moldova în ultima perioadă, subliniind că Turcia este un important partener al țării noastre. Totodată, el a specificat că există potențial pentru mărirea volumului schimburilor comerciale bilaterale, iar Acordul de liber schimb moldo-turc, care a intrat în vigoare de la 1 noiembrie curent, facilitează considerabil acest proces.

Bașcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a spus că autonomia are infrastructura necesară și acces la căile de comunicare, ceea ce facilitează exporturile și activitatea antreprenorilor. La Vulcănești există o zona economică liberă, iar la Comrat activează un parc industrial.

Forumul internațional de investiții "Invest Găgăuzia” este organizat la Comrat al doilea an consecutiv și are drept scop promovarea regiunii și atragerea investitorilor atît din ţară, cît și de peste hotare. Ediția din acest an este organizată sub genericul „Găgăuzia la 360 de grade”, ceea ce înseamnă o deschidere totală pentru colaborare cu toate părțile interesate.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?