Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Poroșenko,de acord să deschidă coridor pentru armata rusă. Șalaru merge la Odessa

5 noi. 2016,, 11:00   Politică
9075 21
Foto: deschide.md

Președintele Ucrainei, Piotr Poroșenko, a dat acordul în privința creării unui coridor verde pentru retragere armatei ruse din Transnistria.


Despre acest lucru a anunțat ministrul Apărării, Anatol Șalaru, care va merge sîmbătă la Odessa pentru a discuta detaliile acestui subiect cu omologul său Stepan Poltorak. Declarațiile au fost făcute la emisiunea ”Punctul pe azi” de la TVR.

”Am avut o discuție acum o lună și ceva cu ministrul Apărării din Ucraina și i-am propus să se gîndească asupra creării unui coridor verde pentru ca trupele și armamentul rusesc din Transnistria să fie retrase în Rusia. Or ambasadorul Gubarev a declarat că ei nu-și pot retrage armamentul din Transnistria deoarece au probleme în Ucraina. Atunci ministrul Apărării mi-a zis că va trebui să discute cu Președintele Poroșenco acest lucru. S-a discutat și cu Președintele Poroșenko a zis că este de acord să discutăm această problemă și s-o rezolvăm în cazul în care ei decid să se retragă. Și m-a invitat sîmbătă la Odessa să discutăm acest subiect și să punem la punct aceste detalii. Eu cred că este foarte important dacă noi finalizăm această discuție”, a declarat ministrul Șalaru.

Anterior Șalaru a vorbit despre trei posibilități de retragere a armamentului: pe cale terestră (prin tranzitarea teritoriului ucrainean); pe cale aeriană (prin aeroportul de la Mărculești) și pe cale maritimă (prin intermediul portului Giurgiulești). „Noi le asigurăm toate condițiile, numai să vrea!”, a declarat Șalaru.

Ministrul Apărării a mai subliniat că Grupul Operativ al Trupelor Ruse are un contingent de 1200 de militari, mai puțin cu 1000, dintre care doar 500-600 sînt ostași profesioniști. De fapt, Federația Rusă a recurs la o șmecherie și a schimbat trupele de pacificatori, care au venit oficial în Republica Moldova, cu trupele GOTR. Astfel, s-a putut realiza rotația militarilor ruși. La rotație a contribuit și recrutarea populației transnistrene.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?