X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Nou bilanț al accidentului industrial în Germania

18 oct. 2016,, 10:40   Externe
3597 1

В Германии после взрыва на заводе считают погибших и раненых
Foto: ntv.ru

Bilanțul încă provizoriu al puternicei explozii urmate de un incendiu - care au avut loc luni într-un spațiu industrial al gigantului german din domeniul chimiei BASF la Ludwigshafen (sud-vestul țării) - a crescut la doi morți, doi dispăruți și șase răniți, conform France Presse.


"Două persoane au decedat în incendiu, șase persoane au fost grav rănite și două sunt considerate în continuare dispărute", a indicat BASF pe contul său Twitter luni seara. Un prim bilanț informase despre un mort, șase răniți și șase dispăruți.

"Nu am constatat că ar exista pericole pentru populație", a declarat presei un responsabil BASF, Uwe Liebelt.

Șeful pompierilor din Ludwigshafen, Peter Friedrich, afirmase luni că speră ca incendiul — provocat de o explozie la ora locală 11:20 (09:20 GMT) — să poată fi stins "în cursul serii", în pofida "incertitudinii cu privire la natura gazelor" degajate.

El a recomandat totuși, din precauție, populației locale "să rămînă în interiorul caselor pînă cînd incendiul va fi stins", după ce localnicii semnalaseră la rîndul lor că sînt afectați de iritații ale căilor respiratorii.

Nicio evacuare nu a fost dispusă la Ludwigshafen, localitate în landul Renania-Palatinat (sud-vestul țării) cu 160.000 de locuitori, situată pe malurile Rinului, în fața marelui oraș Mannheim și în care se află cel mai important sediu al BASF. În urma accidentului, BASF a pus la dispoziția populației numere de telefon pentru apeluri de urgență, precum și un centru de informare."Este destul de înspăimântător cînd ceva explodează aici", a declarat un localnic.

Cauzele deflagrației nu au fost stabilite deocamdată, a recunoscut BASF. Incendiul s-a declanșat într-un sistem de alimentare a rezervoarelor cu produse inflamabile. Operațiunile de "vapocracare", un procedeu utilizat în industria chimică, au fost sistate. Întreprinderea nu a precizat ce tipuri de produse chimice circulau prin țevile afectate de explozie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?