Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Publicul nu va avea acces la ședințele de judecată în dosarul Filat (VIDEO)

27 sep. 2016,, 15:10   Societate
4099 1
Заседания по «делу Филата» будут недоступны для общественности
Foto: privesc.eu

Ședințele de judecată la care urmează să fie examinat recursul la sentința de judecată în cazul Vlad Filat vor fi desfășurate cu ușile închise.


Decizia a fost luată astăzi la ședința Curții de Apel Chișinău (CA). Avocații ex-premierului insistă asupra caracterului public al ședințelor, informează NOI.md.

Avocatul Igor Popa a comunicat astăzi că prin această decizie magistrații au comis greșeala admisă de judecătorii primei instanțe de judecată. Judecătoria Buiucani, unde au avut loc ședințele de judecată înainte de condamnarea lui Filat, la fel s-au desfășurat cu ușile închise.

„Am solicitat ca ședințele să fie publice, iar procurorii au cerut ca ele să fie închise. Magistrații au fost de partea procurorilor, fără a oferi vreo explicație. Cu părere de rău, judecătorii au ratat posibilitatea de a corecta greșeala comisă de prima instanță”, a spus avocatul lui Filat.

Igor Popa a precizat că avocații intenționează să solicite instanței de judecată audierea cîtorva martori în dosarul Filat, care sînt dispuși să depună mărturii în favoarea acuzatului.

Ședința Curții de Apel Chișinău privind examinarea recursului în dosarul Filat va continua pe 11 octombrie.

Fostul prim-ministru Vlad Filat a fost condamnat în iunie la nouă ani de închisoare într-un dosar de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Lui i-au fost înaintate acuzaţii după depoziţiile primarului de Orhei, omului de afaceri Ilan Şor.

Filat a fost reţinut la 15 octombrie 2015, după ce a fost audiat la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA). El a fost escortat acolo după alocuţiunea procurorului general Corneliu Gurin în Parlament cu acuzaţii demascatoare la adresa lui Filat.

Avocaţii lui Filat au înaintat recurs la această decizie. Partea acuzării, la rîndul său, insistă asupra unei pedepse mai aspre pentru fostul prim-ministru. Prima şedinţă pentru examinarea recursului urma să aibă loc la 20 septembrie, dar unii avocaţi ai lui Filat nu s-au prezentat, explicînd acest fapt prin necesitatea pregătirii bazei documentare în temeiul căreia vor solicita atenuarea pedepsei.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?