Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Voronin: Mă îngrijorează viitorul Moldovei

23 aug. 2016,, 01:25   Politică
4817 20
Фото: bloknot-moldova.md

Abordînd planurile pe viitor, președintele PCRM a spus că la finele lunii august este programat plenul Comitetului Central al Partidului, în cadrul căruia se va decide dacă Partidul își va înainta candidatura la viitoarele alegeri ale președintelui RM.


„În timpul sesiunii de primăvară-vară potențialul Partidului a slăbit în urma retragerii cîtorva membri ai acestuia. Au plecat persoanele cele mai slabe și lipsite de caracter. Au rămas șapte persoane cu un potențial puternic, cei mai perseverenți și înverșunați. În pofida celor întîmplate, am reușit să facem multe lucruri. Au fost adoptate peste 70 de inițiative care s-au bucurat de susținerea majorității. A fost votată Declarația cu privire la inviolabilitatea suveranității, integritatea teritorială și independența țării noastre. Aceasta constituie cea mai mare realizare a acestei sesiuni parlamentare”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul emisiunii „Откровенно о Главном” de pe TVC 21.

Vorbind despre „jaful secolului”, Voronin a declarat că așa cum s-a uitat despre 7 aprilie, se va uita și despre furtul miliardului, iar alternativa este una singură – revoluția.

Vorbind despre cariera sa, Vladimir Voronin a relatat că cei care aspiră la o anumită funcție nu au obținut-o niciodată. Se luau în calcul capacitățile, meritele, și nu doar dorința. „Am vrut să devin prim-ministru, însă Partidul a votat pentru o altă decizie. Atunci cînd avem aceleași scopuri și obiective, muncim și avansăm. Pentru mine cariera nu este o modalitate de a mă promova, ci posibilitatea de a face ceva, a realiza ceva. Cariera este un mijloc, dar nu un scop”, consideră Vladimir Voronin.

Pentru liderul comuniștilor alegerile constituie o manifestare a activității cetățenilor. „Trebuie să mergem și să votăm guvernarea care va asigura o activitate normală”, a conchis Vladimir Voronin.

De asemenea, el a specificat că politica noastră este foarte imprevizibilă. „Eu, de exemplu, nu știu ce va fi mîine. Guvernul nu a obținut nicio schimbare pozitivă în nici o problemă. Mi-e frică atunci cînd Parlamentul anunță că cea mai mare realizare a acestuia este deblocarea relațiilor cu FMI. Mă îngrozește acest lucru. Este un fapt rușinos și lipsit de demnitate, ce fel de Guvern mai este acesta? Trebuie să învățăm să trăim independent, fără FMI. Actualul Guvern a formatat întreaga componență a Parlamentului, a transformat Constituția după bunul său plac. Mi-e frică pentru viitorul Moldovei”, a conchis Vladimir Voronin.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?