X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Filat recunoaşte că a zburat cu curse charter fără ca să plătească vreun ban

13 aug. 2016,, 10:00   Politică
7465 2

Filat recunoaşte că a zburat cu curse charter fără ca să plătească vreun ban
Foto: sputnik.md

Ex-premierul Vladimir Filat, condamnat de prima instanţă la 9 ani de închisoare cu executare pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă, a recunoscut în ultimul său cuvânt în faţa instanţei că a beneficiat de curse avia private, fără ca să plătească vreun leu.


Potrivit lui Filat, împreună cu cea de-a doua sa soţie au zburat la Paris în luna de miere cu o cursă privată pentru care nu au dat niciun ban.

„O singură cursă a fost cu caracter privat, Chişinău – Paris, Paris – Chişinău, acesta fiind cadoul de nuntă al lui X pentru dânsul şi soţia sa. A recunoscut că, a greşit, când a acceptat cadoul dat, dar nu a încălcat legea, deoarece la acel moment nu deţinea nici o funcţie publică, singura funcţie pe care o deţinea era de preşedinte al unui partid, care nu poate constitui subiectul unei infracţiuni”, cităm din textul sentinţei motivate, o parte din care a fost publicată de Judecătoria Buiucani.

În rest, Filat a susţinut că zborurile charter nu au fost cu caracter personal, ci erau necesare pentru deplasarea diferitor delegaţii oficiale. Ex-premierul a recunoscut că nu a plătit niciun ban pentru aceste curse, pentru că „niciodată nu a avut solicitarea pentru a plăti aceste zboruri”.

Filat a mai spus că „plata pentru aceste zboruri putea să fie făcută la prima solicitare şi categoric urmează să fie făcută”.

Judecătoria Buiucani a publicat 109 din cele aproape 300 de pagini din decizia motivată prin care ex-premierul Vladimir Filat a fost condamnat la la 9 ani de puşcărie în penitenciar de tip închis. Magistraţii au mai decis să confişte toate bunurile lui Filat, care au fost dobândite ilicit. Astfel, s-a stabilit confiscarea a 4 automobile de lux în valoare de 4,5 milioane de lei. Vor fi confiscate, de asemenea, mai multe bunuri dobândite ilicit cu o valoare totală de peste 791,2 milioane.

Procurorii, dar şi avocaţii ex-premierului, au atacat deja la Curtea de Apel decizia Judecătoriei Buiucani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?