Întreprinderea Municipală "Spaţii verzi" nu reuşeşte să îndeplinească toate cererile locuitorilor Chişinăului, a anunţat luni, la şedinţa operativă a Serviciilor Primăriei, şeful acesteia, Eliferie Haruţa.
„De la începutul anului 2016 au fost înregistrate peste o mie de cereri din partea locuitorilor capitalei în privinţa curăţării şi tăierii copacilor, dintre care doar 25% au fost îndeplinite".
"Pentru a îndeplini toate cererile, este nevoie de acordul tuturor locatarilor de la adresa unde se planifică curăţarea sau tăierea copacilor. Apoi se studiază starea copacilor şi se pregătesc actele necesare. Din cauza birocraţiei, peste o lună are loc un control repetat şi abia după aceea se ia o decizie", a spus Haruţa.
Una dintre problemele care împiedică întreprinderea să reuşească îndeplinirea cererilor locuitorilor orașului este bugetul mic şi lipsa transportului pentru transportarea angajaţilor.
"Situaţia s-ar putea îmbunătăţi dacă bugetul întreprinderii ar fi majorat măcar cu 5 mil. lei. Astăzi muncitorii refuză să lucreze pe timp de noapte, cînd cad cei mai mulţi copaci şi cînd salvatorii trebuie să vină în ajutor", a remarcat Haruţa.
Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, îndeamnă locuitorii capitalei să aibă o atitudine înţelegătoare faţă de activitatea angajaţilor de la "Spaţii verzi", care, potrivit lui, "îşi îndeplinesc lucrul şi se supun riscului de a li se intenta dosare penale".
Adăuga comentariu