Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Istoria conspirologică a Europei

7 iun. 2016,, 12:30   Externe
11847 1

Конспирологическая история Европы
Foto: worldcrisis.ru

Veaceslav Matveev

Vrem să văpovestim despre formarea tradiției masonice în Moldova. Însă, deoarece aceasta nu a evoluat în mod izolat, ci în strînsă legătură cu cea europeană, trebuie să facem o incursiune aprofundată în istorie, pentru a înțelege ce se întîmplă în prezent.


În acest ciclu de articole începem elucidarea problemelor legate de istoria comunităților secrete ale Europei și dezvoltarea tradiției masonice. Trebuie să menționăm că evenimentele politice din Europa în ultimii ani sînt legate de realitatea conspirologică. Astăzi devine clar că conspirologia este nu doar o știință despre teoriile geopoliticii secrete, ascunse, dar o componentă destul de reală a peisajului economic și politic al ultimului veac. Și nu doar al ultimului. Istoria Europei deja de zeci de veacuri este legată cu comunitățile secrete de tip creștin. Acesta au existat și în lumea antică mediteraneană, grecească, romană. Europa, cu învățăturile ei secrete, ideologiile secrete, sîngele secret, avea întotdeauna un curent puternic al confruntărilor și coliziilor politice.

Una dintre bazele curentului conspirologic al Europei este Ordinul Sionului. El mai este numit și Comunitatea Sionului. De ce ne interesează Ordinul Sionului? Anume în această structură trebuie să căutăm rădăcinile templierilor. Ca orice comunitate secretă, această organizație are planul său. Putem declara cu certitudine că planurile acestei structuri au devenit demult planurile-cheie în crearea sistemelor pentru Europa și întreaga lume.

Acest lucru este important, or, precum a spus Antonie cel Mare, cel mai înțelept dintre toți sfinții creștini, care este simbolul Ordinului Sionului: „Cel ce bate o bucată de fier se uită cu gîndul înainte ce vrea să facă: seceră, sabie sau topor. Așa și noi trebuie să ne gîndim ce lucru bun să facem ca să nu muncim în zadar”. Această idee trebuie să treacă ca un fir roșu pe parcursul vieții celor care se află pe calea unui război sfînt, a luptei pentru idealuri, pe care puțini îi cunosc. Pentru idealurile cunoscute în misterele sfinte într-o tăcere adîncă.

Așadar. Ordinul Sionului. Ce fel de structură conspirologică este și cum existența ei a influențat și continuă să influențeze viața europenilor și confruntările politice din lumea Veche și cea Nouă?

Această organizație a apărut în Orientul Apropiat, la Ierusalim, în epoca Cruciadelor, deși se consideră că rădăcinile acestei organizații sînt și mai vechi și ajung pînă la genealogia dinastiei Merovingienilor, vechilor regi franci. O altă bază secretă a ideologiei Ordinului Sionului sînt căutate în epoca patristicii, în epoca apostolilor și Mariei Magdalena.

De fapt, în legătură cu acest ordin se manifestă ideea unei noi biserici creștine, matriarhale și franciște, opuse bisericii lui Petru și Pavel, bisericii Vaticanului și Constantinopolului. Rădăcinile ei sînt în viața personală a lui Hristos, fiul lui Dumnezeu, și în legenda despre căsătoria lui cu Maria Magdalena. Vechimea și măreția acestui mister social-politic determină influența ei asupra sorții altor comunități secrete și state.

Ordine, țări și națiuni întregi tremurau în fața planurilor Ordinului Sionului. Teutonii, ioaniții, Vaticanul și Sfîntul Imperiu Roman – toate acestea făceau parte dintr-un mare complot istoric, în al cărui spate stătea comunitatea Sionului. Tot aceasta se afla și în spatele misiunii templierilor – acestor pustnici ai adevărului, cavalerii rebeli, care făceau istoria de veacuri. Inițial deschis, apoi pe ascuns.

Relațiile dintre aceste două structuri – Ordinul Sionului și Ordinul Templierilor – constituie pilonul central al istoriei Europei. Or, ele aveau o singură rădăcină mistică și ideologică, mergeau timp de veacuri cot la cot, pînă cînd nu s-au separat. Atunci Ordinul Sionului i-a distrus pe templieri. Cel puțin așa considera primul. Ioana d’Arc este un exemplu al unirii reale, dar temporare a celor două organizații, deoarece majoritatea templierilor erau întotdeauna francezi. O uniune scurtă și distrugerea inamicului. Apoi din nou divorț și trădare. Ordinului Sionului i-a trădat, ca de obicei, pe templieri. A trădat-o și pe trimisa și discipola lor Ioana d’Arc. Cine stă în spatele acestei frății? Care sînt scopurile acesteia și de ce ea are atîtea fețe și e atît de atotputernică, încît e capabilă să schimbe prietenii și dușmanii?

Acest Ordin din timpuri străvechi îi unea pe cei care se considerau urmași ai merovingienilor. Merovingienii erau cei mai puternici regi ai Europei în epoca ce a urmat căderii Imperiului Roman de Vest. Ei stăpîneau, practic, întreg teritoriul continental al vechiului Imperiului Roman de Vest. De la Marea Baltică pînă la Marea Mediterană. De la Canalul Mînecii pînă la teritoriul slavilor. Lor le aparține onoarea de distrugere a ultimului bastion al imperiului. Merovingienii proveneau din tribul francilor și erau conducătorii lor de trib. Din timpurile străvechi, această dinastie avea rădăcini mistice. Istoria și genealogia acestei case regale sînt învăluite de legende.

Se considera că merovingienii proveneau din descendenții troieni, care au plecat spre Vest după căderea Troii. Însă atît pentru Europa creștină de ieri, cît și pentru cea de azi, era mult mai importantă o altă circumstanță. Există o tradiție ezoterică, care considera că Hristos a fost nu doar Dumnezeu, dar și om. Ca om El putea avea urmași, în pofida sfîrșitului tragic al vieții Sale. Printre discipolii Lui era și unul iubit. Sînt cuvintele lui. Acest discipol era Maria Magdalena. Ea era însoțitoarea lui Hristos. Maria Magdalena, posibil, a devenit soția Lui și a avut și un copil de la El. Cel puțin, această viziune stă la baza ideii Comunității Sionului.

Ordinul Sionului păstrează o legendă potrivit căreia pe fiică o chema Sarah. Împreună cu Iosif și suita sa, fiind urmaș al neamului regesc, ea a fugit de urmărirea romanilor, a dinastiei Sanhedrin și de dinastia lui Irod. Ea a reușit să fugă în Galia, ce făcea parte pe atunci din Imperiul Roman. Acolo trăiau de veacuri în taină urmașii lui Hristos. Mai tîrziu, aceștia s-au unit cu sîngele legendarilor merovingieni, regii franci. Și, prin urmare, regii merovingieni cu pletele lungi, s-au înrudit cu dinastia sfîntă și sîngele sfînt al lui Hristos.

Deci, potrivit acestui fir conspirologic, toți merovingienii ulteriori au fost urmașii Fiului lui Dumnezeu. Inițial ei purtau acest titlu cu măreție. Apoi, după victoriile lui Chlodwig și Childeric a urmat epoca regilor leneși, care au pierdut puterea. Treptat, ei au fost înlăturați de la puterea reală și cea politică, reducîndu-i la funcții sacrale și reprezentative, managerii lor – majordomii.

Neamul lor, descendent al regatului Austrasia, unde, de asemenea, dominau regii merovingieni, treptat s-a afirmat în Stena, pe atunci capitala statului franc. El își avea genealogia de la Charles Martel, care i-a distrus pe mauri la Poitiers, iar mai tîrziu a devenit cunoscută ca dinastia Carolingiană. Un timp îndelungat carolingienii au împărțit puterea cu merovingienii slăbiți. Victoriile atît pe frontul intern, cît și pe cel extern au întărit pozițiile carolingienilor, iar dinastia merovingienilor s-a transformat într-un instrument orb de putere al majordomilor.

Dagobert al II-lea (Merovingian) a încercat după mulți ani de pribegie pe insulele britanice, unde s-a căsătorit cu o prințesă celtică, să restabilească puterea dinastiei. Timp de trei ani a reușit. El a restabilit puterea printre teritoriile apropiate, a suprimat feudalii și nobilimea regională, fapt ce a genera nemulțumirea lor. 23 decembrie este o zi sfîntă pentru Ordinul Sionului și pentru toți care cinstesc această dinastie, deoarece Drabovert al II-lea, care, în timpul vînătorii, s-a culcat să se odihnească, a fost ucis de un adept de-al său. S-a întîmplat pe 23 decembrie 679.

De atunci regii merovingieni au pierdut treptat puterea și au degradat politic. Cu timpul, le-a rămas doar o reședință, de unde erau aduși într-o trăsură cu boi, în capitală pentru ceremonii și întîlniri cu ambasadorii. Așa ei au agonizat încă 100 de ani, pînă cînd în 751, ultimul rege merovingian aflat pe tron Childeric al III-lea a fost călugărit. Deoarece acești regi nu-și tundeau niciodată părul, era un lucru inacceptabil pentru onoarea și puterea lor, deoarece puterea lor era în păr. Tunderea ultimului rege merovingian a devenit un act de umilire, de lipsire a întregii puteri și a forțelor sfinte. Astfel, Carolingienii, care au devenit cu timpul conducătorii întregii Europe continentale, restauratorii imperiului roman la vest, i-au luat puterea dinastiei merovingienilor. S-a întîmplat în anul 751.

Childeric al III-lea a murit în anul 755. S-a îndeplinit visul carolingienilor. Calea urmașului lor Carol cel Mare spre tronul roman era deschisă. Așa a fost încheiat proiectul istoric al dinastiei regilor merovingieni. Însă pentru adepții merovingienilor acest sfîrșit politic nu a fost un sfîrșit mistic. Majordomii au devenit regi, iar merovingienii – sfinții împărați – au fost supuși unei prigoniri eterne pe pămîntul natal.

Mulți dintre cei inițiați considerau că neamul merovingienilor nu s-a stîrpit, dar s-a ascuns mai înainte, pe timpul lui Dagobert al II-lea. Noi știm că Dagobert al II-lea avea copii, că era ultimul rege al merovingienilor alați la tron.
Ei sînt ultima speranță a adepților regilor Merovingienilor și ideea de bază a Ordinului Sionului. Dar cum putea pieri cel care purta sîngele lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Aici și este centrul istoriei. În jurul acestei axe luptă Ordinul Sionului, ce unește, potrivit versiunii lor, urmașii regilor merovingieni, care au supraviețuit lui Dagobert al II-lea, Childeric al III-lea, dar și carolingienilor.

Dagobert al II-lea avea cîțiva copii: din prima căsătorie – fiicele Adela, Rotilda, Dagnetruda (mama lor era prințesa celtică Matilda), din a doua căsătorie cu Gisellle de Rode– fiul Sigibert și fiica Irmina. Istoricii M. Baydzhent, P. Lay, G. Lincoln, în lucrarea lor „Enigma sacră” scriau: „Dinastia merovingiană și-a început declinul în 679, după uciderea lui Dagobert al II-lea, a dispărut definitiv de pe arena istorică mondială, după moartea lui Childeric al III-lea, în 754. Cel puțin, este versiunea oficială, deoarece, potrivit „documentelor comunității” (se are în vedere Ordinul Sionului – n.a.), neamul merovingienilor nu a pierit, ci continuă pînă în prezent, prin Sigibert al IV-lea, fiul lui Dagobert al II-lea de la a doua soție Giselle de Rodes”.

Într-adevăr, aici există un anumit mister, legat de păstrarea sîngelui regilor merovingieni. Astăzi se cunoaște puțin despre ramurile laterale ale dinastiei merovingienilor. Mulți dintre ei s-au unit cu carolingienii, or, ei deseori se căsătoreau cu reprezentantele merovingienilor. Se consideră că la Dragobert al II-lea s-a intersectat ramura ce deținea puterea în statul franc. Însă a rămas, precum considera comunitatea Sionului a urmașilor merovingienilor, prințul Sigibert al IV-lea. El a supraviețuit și a fugit la sud, în Razes, unde avea rude și moșii din partea mamei.

De la acest Sigibert al IV-lea provine linia secretă a regilor Sionului. Un timp îndelungat acolo era statul Razes. Conducătorii lui erau recunoscuți în Europa. Însă cel mai important este că ei erau mai presus de carolingieni. În venele regilor carolingieni curgea același sînge al dinastiei sfinte, or, ei își curățau deliberat sîngele, căsătorindu-se cu reprezentantele acestui neam măreț. Iar măreția lui consta în faptul că el purta sîngele lui Hristos și al Mariei Magdalena. Cel care era urmașul merovingienilor era recunoscut imediat și urmaș al lui Iisus Hristos.

Așa că era destul de avantajos să cheltuiești bani pentru întocmirea tabelului genealogic, care confirma aspirațiile înalte. Prin urmare, mulți, și-au atribuit conștient apartenența la urmașii acestui neam. Mulți oameni i-au amăgit conștienți pe toți doar pentru a intra în istorie. Dar au fost și dintre cei care, precum consideră istoria și genealogia medievală, într-adevăr au fost descendenți ai regilor și dinastiei sfinte, ai familiei sacre a lui Hristos.

Cei care s-au considerat urmașii lui Hristos nu au pierit, ci au devenit mari dinastii europene. Acesta sînt Lorrain, Habsburgii, McDonalds, Sinclair, Plantare etc. Însă astăzi se consideră că cruciadele spre Est, după discursul Papei Urban al II-lea a fost inspirat anume de către urmașii regilor merovingienilor. Prim urmare, dinastia regilor din Ierusalim și alți conducători palestinieni era cu adevărat sfîntă și se afla mai presus de orice alte case europene.

În noiembrie 1095, Papa de la Roma Urban al II-lea, trecînd prin Alpi, a convocat soborul clerului în orașul francez Clermont. Acolo el a chemat la eliberarea pămîntului sfînt și a sfintelor moaște. După campania săracilor și tragedia ei, în joc au intrat aristocrații și cavalerii. Aceștia au fost conduși de Godefroy de Bouillon. Amintim că Ierusalimul a fost luat în 1099.

În acest sens, autorii „Enigmei sfinte” scriu: „Pe de o parte, prin carolingieni, care într-o măsură oarecare au încercat să-și legifereze rolul de uzurpatori, căsătorindu-se cu prințesele merovingiene, iar pe de altă parte, prin fiul lui Dagobert al II-lea, printre ai cărui urmași au fost Guillem de Jellon, gazda regatului iudaic din Razes, apoi Godefroy Buillon, în sfîrșit, prin luarea Ierusalimului, în1099, urmașii lui Iisus și-au redobîndit moștenirea legală, ce le-a aparținut încă în Vechiul Testament... Faţa adevărată a lui Godefroy Buillon, desigur, nu era secret pentru nimeni … Zvonurile vor circula peste tot, vor apărea legende, printre care şi cea despre predecesorul mitic al lui Godefroy – Lohengrin, romane despre Graal… Sfîntul Graal avea două semnificaţii. Pe de o parte, era sîngele urmaşilor lui Iisus. „sang raal”, „sang rеal”, „sang royal” – „sîngele regal”, al cărui paznici erau templierii cu origini directe din comunitatea Sionului, la propriu era un vas, o cupă, în care se păstra sîngele lui Iisus. Pe de ală parte, în sens larg, Sfîntul Graal este sînul Magdalenei, apoi însăşi Magdalena, al cărui cult a apărut la începutul Evului Mediu, se amestecă treptat cu cultul Fecioarei Maria”.

În acest sens, reiese că problema Merovingienilor este o problemă mesianică, iar lupta Ordinului Sionului şi a cercului lui extern – templierii – constituie atît apocalipsa, cît şi venirea lui Messia. În acest context, prorocirile mesianice din ultimele zile şi comunităţile ce le promovează sînt privite altfel.

Căderea Ierusalimului peste 1000 de la moartea lui Hristos a fost un act divin. Ce s-a întîmplat acolo şi de ce totul s-a prăbuşit în regatul Ierusalimului?

Menţionăm că Godefroy de Bouillon, în 1099, a luat Ierusalimul. Godfrey de Bouillon al IV-lea, el şi Godefroy de Bouillon (a domnit pînă la 18 iulie 1100). Iniţial el nu este rege, ci gardianul Sfîntului Mormînt. El primește titlul de baron, avînd titlul de Duce de Lorena de Jos și titlul de conte de Bouillon (1076-1096). "Apărător al Sfîntului Mormînt" – un titlu foarte ciudat pentru cel care crede în învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Un an mai tîrziu, el moare. Creînd Ordinul Sfîntului Mormînt și Ordinul Sionului. După el, la putere vine fratele său Baudouin. Baudouin I de Bouillon (circa 1061 – 2 aprilie 1118) – Rege (din 1100) al Regatului Ierusalimului, care, spre deosebire de fratele său, a luat titlul de rege. Toţi aceştia, conform documentelor Ordinului Sionului, au fost merovingieni și, deci, urmașii lui Hristos. Ei, la fel ca descendenții lui Lohengrin. Descendenți Regelui Lebădă – oameni în ai cărui cerc era cultivat cultul Sfîntului Graal.

Dar cine au fost ei cu adevărat şi de ce proiectul a eşuat în Est? Au fost uneltele cuiva, marionetele unor cercuri? Sau ei sînt subiecţii acestei istorii secrete care o creează şi păstrează taine? Desigur, apărătorii Mormîntului Domnului sînt deja subiecţi ai istoriei.

Aceşti oameni nu au avut pretenţii mari, ei îşi înţelegeau concret esenţa şi misiunea. Totuşi aceşti oameni au purtat o misiune secretă, pe care noi putem să o cunoaştem după nişte semne exterioare, deoarece ea a fost inerentă sîngelui lor, a fost profund misterioasă atît pentru lumea de atunci, cît şi pentru cea de azi.

Acest fir misterios, tradiţia secretă este foarte importantă pentru noi şi studiul nostru, deoarece de laea provine noua dezvoltare misterioasă a Europei, legată cu Ordinul Templului sau templierii, care, prin răscoala lor împotriva regilor şi a tronurilor, au creat societăţi secrete în Evul Mediu dezvoltat şi perioada modernă, creînd o întreagă imagine politică a Europei moderne.

(Va urma …)

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?