Debandadă politică în stil moldovenesc

Foto: tribuna.md

Nicolae Chirtoacă, Directorul Institutului Independent de Studii Strategice

„Dar cum un om poate fi o fiinţă fără pocăinţă, fără acel şoc şi luminare ce pot fi simţite prin conştientizarea vinovăţiei – în acţiuni sau gînduri, prin accese de autoflagelare sau autocondamnare?”

Cinghiz Aitmatov, „Eşafodul” (Чингиз Айтматов, «Плаха»)

Reglările de conturi în interiorul puterii oligarhice au aruncat Moldova într-o criză politică, ce are toate şansele să devină una cronică, înrăutăţind şi mai mult situaţia din ţară. La fel ca şi în cazurile precedente, cînd coaliţiile de guvernămînt erau resetate sau cînd guvernele erau demise, tot felul de comentatori, editorialişti şi analişti au început să ghicească în boabe de cafea, să arunce zarurile, să facă diferite supoziţii, încercînd să închege din formaţiunile politice, care se află pentru ei undeva acolo „sus”, o construcţie mai mult sau mai puţin stabilă. Şi iată că cineva deja lansează diferite scenarii ale evoluţiei evenimentelor politice pentru viitorul apropiat, iar altcineva a născut chiar cinci variante, turnînd gaz pe foc la interminabila logoree din presă, ce nu le permite muritorilor de rînd să se relaxeze şi care îi poartă abil pe un cerc închis.

Ca de obicei, în singurătate au rămas puţinii profesionişti în politică şi experţii în domeniul reformelor şi tranziţiei spre o putere autentică a poporului, numită în limba greacă „democraţie”, care s-au deşteptat şi văd principala cauză a tuturor relelor în eroarea de sistem în dezvoltarea Moldovei ca stat independent. Şi ajung la concluzia că actuala situaţie nu poate fi schimbată în bine în cadrul actualului sistem, al cărui nume este capitalismul sălbatic oligarhic cumetresc.

Sălbatic se referă la schemele criminale şi lăcomia patologică cu care în mod sistematic sînt jefuiţi cetăţenii şi statul de către cîteva grupări aflate la putere, ai căror capi au depăşit toate limitele posibile şi imposibile ale bunului simţ, au devenit sinonimul cinismului, imoralităţii şi ticăloşeniei.

Oligarhic înseamnă uzurparea puterii de stat de către aceşti capi ai grupărilor de la putere, asistați de acoliţii şi slujitorii lor fideli din rîndul birocraţilor de toate nivelurile şi activiştilor partidelor lor de buzunar.

Cumetresc subliniază esenţa un sistem de relații în interiorul puterii de stat de tip semifeudal, care au la bază legături de rubedenie, directe şi indirecte, dintre membrii grupărilor de tip mafiot.

Capitalism în această „formulă a succesului” moldovenesc înseamnă controlul deplin al oligarhilor asupra fluxurilor financiare din stat, lipsa concurenţei, corupţia sistemică, care a pătruns în toţi porii administraţiei de stat, hoţii, furturi și delapidări de fonduri care subminează dezvoltarea economica, plecarea masivă peste hotare a populaţiei apte de muncă, sistarea relaţiilor cu partenerii strategici ai Moldovei, inclusivi cu organizaţiile internaţionale financiar-creditare. Şi drept consecinţă directa a acestui haos este destrămarea statului moldovenesc slăbit din interior de acest regim oligarhic și antinaţional.

AIE-3 s-a prăbușit nu din cauza unor contradicţii interne şi, cu atît mai mult, nu în rezultatul „luptei cu corupţia” la cel mai înalt nivel al acestei puteri în plină putrefacţie. În strictă conformitate cu logica internă a evoluţiei sale, acest capitalism oligarhic, sălbatic şi cumetresc intră în faza lui finală a fiinţării parazitare. Aceasta fază se caracterizează prin trecerea forțată de la etapa marcată de concurenţa dintre cîţiva oligarhi la puterea autoritara a unuia dintre ei, care este cel mai demonic, si, în virtutea instinctului animalic și a lăcomiei nestăvilite, îi devorează pe ceilalţi „păianjeni din borcan”.

Din aceasta perspectiva, graba cu care liderul PLDM Filat, care controla pînă nu demult mai multe scheme de sustragere a fondurilor publice, a fost arestat chiar în incinta Parlamentului, pune în vileag mai multe obiective imediate pe cale le urmărește Plahotniuc. În primul rînd, neutralizarea în regim de alertă a concurentului, care practic deschis și în mod provocativ a început a cocheta cu mişcarea protestatară, prezentînd astfel un pericol sporit pentru păienjenişul puterii, construită de „păpuşar” pe parcursul ultimilor ani.

În al doilea rînd, răfuială demonstrativă și înjosirea fostului partener de afaceri murdare trebuia să bage frica în slugile regimului şi în făţarnicii de tot felul care mișună prin coridoarele puterii. În al treilea rînd, a fost pus începutul demontării PLDM-ului şi creării din partide răzleţe şi din deputaţii cumpăraţi a unei grupări eterogene care ar pretinde a fi majoritate parlamentară, care s-ar roti necondiţionat în jurul unui singur centru de gravitaţie.

În strictă conformitate cu acest plan de acţiuni, la şedinţa sa din 29 octombrie, Parlamentul l-a demis pe Valeriu Streleţ, protejatul lui Filat, din funcţia de premier, iar împreună cu acesta şi întreg guvernul, care aşa şi nu a reuşit să-şi încheie 100 de zile de guvernare. Lipsind astfel PLDM-ul de posibilitatea de a raporta tradiţional poporului despre „noile realizări” pe tărîmul integrării europene. Neîncrederea în acest cabinet de miniştri a fost exprimată de cei 65 de deputaţi, ce fac parte dintr-o coaliţie destul de posibilă, de centru-stînga, din care fac parte pretinșii democraţi, comunişti şi socialişti.

Abuzînd în cel mai neruşinat mod de liberal-democraţii neputincioşi şi rămaşi fără lider, democraţii au început să-şi acuze în public foştii parteneri din „coaliţia proeuropeană” de toate păcatele. Încercînd să plaseze întreaga responsabilitate pentru furtul miliardului pe umerii partidului lui Filat, pentru criza şi incapacitatea de a forma o majoritate parlamentară stabilă, care, la o adica, ar fi gata sa promoveze cursul proeuropean.

Mai mult, conducerea PDM încearcă să intimideze și să manipuleze societatea, invocînd haosul şi destabilizarea continuă a situaţiei în cazul în care PLDM se va retrage în opoziţie. Concomitent, reprezentanţii plenipotenţiari ai acestui partid aflaţi la guvernare resping acuzaţiile, în conformitate cu care PDM poartă întreaga responsabilitate pentru destrămarea AIE-3. „Noi am fost nevoiţi să votăm pentru moţiunea de cenzură. Fostul premier Streleţ avea un comportament incompatibil cu funcţia ocupată. Ştiind despre faptul că dispariţia acestui miliard a generat o asemenea criză, cum poate PLDM să plece şi să se spele pe mîni, astăzi, cînd trebuie să creăm guvernul pentru a scoate ţara din criză?”, se întreabă patetic liderul formal al democraţilor, Marian Lupu.

Este absolut inutil să căutăm vreo logică sau consecutivitate în declaraţiile acestor oameni din PDM. Probabil, doar un psihanalist cu experienţă este capabil să interpreteze cuvintele-cheie ce redau adevărata preocupare a liderului adevărat al acestui partid – „furtul miliardului”, „să plece şi să-şi spele mîinile, astăzi”, „trebuie creat guvernul”, „să scoatem ţara din criză” pentru ca să rămînem la putere cu orice preţ!

Se pare că rezistenţa cu care s-au opus presiunilor activiștii PLDM-ului îl determină pe oligarhul de la putere şi pe consilierii acestuia să schimbe tactica din mers şi să aplice metoda verificată – sustragerea parlamentarilor din rîndurile acestui partid sortit pieirii. Aplicînd metode verificate – şantajul sau mita, iar deseori, şi una şi alta, la pachet.

Recent, conducerea liberal-democraţilor a întreprins o nouă mişcare în această încăierare intransigentă cu Partidul Democrat. PLDM a înaintat condiţii prealabile de participare la un eventual proces de creare a majorităţii parlamentare, care chiar şi activiştilor acestui partid oligarhic li s-au părut prea curajoase. Dacă s-ar fi întîmplat incredibilul şi aceste precondiții ar fi fost acceptate de către adversarii lor din PDM, atunci aceasta formațiune politică, într-o perioadă foarte scurtă de timp, ar înceta să mai existe. Iar împreună cu ea s-ar fi dărîmat și piramida puterii oligarhice construite de Plahotniuc.

Şi aici s-au agitat politicienii cu experienţă din PLDM, care i-au explicat poporului că toate acţiunile şi năzuinţele partidului sînt îndreptate nu „în interiorul Moldovei, dar în exterior”. În traducere în limbajul normal, omenesc, aceasta ar însemna că în ajunul vizitei liderului interimar al partidului la Bruxelles, trebuia creată urgent impresia că PLDM este gata să-şi menţină vectorul politicii externe şi să înceapă, cu anumite condiţii, negocierile privind crearea majorităţii parlamentare cu foştii parteneri din AIE-3.

Însă, înaintînd condiţii evident inacceptabile pentru gruparea PDM, liberal-democraţii au provocat intenţionat o reacţie negativă, determinînd partidul lui Plahotniuc să-şi asume întreaga responsabilitate pentru alegerile anticipate, cu rezultatele negative previzibile pentru partenerii strategici ai Moldovei.

Această vanitate servilă a PLDM cu un ochi la „stăpînul de peste hotare” urmăreşte un scop foarte simplu. Să obţină susţinerea „partenerului strategic” în persoana Bruxelles-ului sau a Washingtonului în lupta cu „prietenul” politic de moarte. Chiar şi apelurile recente ale deja fostului comisar european Fule la adresa partidelor parlamentare de a se preocupa de politica promoldovenească şi de a înceta să fluture cu drapelele Uniunii Europene nu au avut efectul scontat.

În aceste condiţii, unii văd drept soluţie crearea unui guvern tehnocrat, condus de un premier puternic, care va promova reformele atît de necesare în timp de criză, cu susţinerea parlamentului. Însă oligarhii de la putere se tem ca dracul de tămîie de reforme, care vor distruge inevitabil sistemul construit de ei, iar împreună cu sistemul şi pe ei înşişi, de aceea, e puţin probabil ca evenimentele să evolueze în această direcție.

Indiferent de rezultatul tîrgului politic şi de componenţa coaliţiei de guvernare, situaţia din ţară nu se va îmbunătăţi, din cauza nedorinţei acerbe a actualelor autorităţi de a reforma procuratura, de a promova reforme reale în economie şi de a face ordine în sistemul bancar. Dar cel mai grav lucru, nimeni nici nu intenţionează să întoarcă poporului miliardul furat – la ce bun? Iată o „contradicţie dialectică de bază” a capitalismului sălbatic din Moldova,

O posibilitate reală pentru dezamorsarea tensiunii actuale din societate putea deveni dialogul mişcării protestatare cu autorităţile actuale. Cu condiţia că solicitările protestatarilor vor fi auzite, iar cei care dețin puterea în stat să conştientizeze că eforturile comune pentru stabilizarea situaţiei din ţară constituie şi pentru ei o şansă de supravieţuire. Însă regimul oligarhic şi indivizii care îl reprezintă par a fi lipsiți cu desăvîrșire de percepţia adecvată a realităţii, fapt ce este echivalent cu manifestarea evidenta a sindromului de suicid.

Ce va urma?! Se întreabă mai mulţi dintre concetăţenii noştri îngrijoraţi de agravarea rapidă a situaţiei. Care sînt căile de depășire a unei crize de sistem, în care a ajuns Moldova în rezultatul activităților criminale la care se dedau grupările oligarhice? Cum să rupem cercul vicios şi să readucem ţara pe calea dezvoltării normale? – se întreabă cetăţenii responsabili, care înţeleg natura proceselor distructive din societate. Dar avem noi oare forţe politice sănătoase şi responsabile, capabile să-şi asume întreaga responsabilitate în aceste timpuri grele și pline de pericole pentru statul moldovenesc? Şi această întrebare nu este deloc retorică!

Partidele oligarhice, care constituie majoritatea în actualul parlament, au doar o soluţie de a rămîne pe linia de plutire – să se pocăiască în faţa poporului pentru toate crimele, să scape de hoţi şi mafioți, sa-şi cureţe rîndurile şi să revină pe calea unei lupte politice corecte în interesele poporului şi statului moldovenesc. Are oare această variantă şanse de izbîndă ori în realitate aceasta ar însemna autolichidarea actualului regim, iar împreună cu acesta şi dispariţia partidelor oligarhice de pe scena politica autohtona?

Aproape zece partide extraparlamentare, care rămîn active și vizibile, se află mai aproape de societatea civilă şi, în virtutea acestui fapt, ar putea pretinde o reprezentare mai adecvată a intereselor cetăţenilor. Însă aceste formațiuni politice nu dispun de un suficient potenţial politic şi resurse adecvate pentru a înlocui din mers formaţiunile oligarhice de la putere. Un factor subiectiv, dar suficient de semnificativ, este şi neîncrederea cvasitotală manifestată de cetăţeni faţă de partide. Fiindcă multe dintre aceste SRL-uri politice s-au discreditat aflîndu-se la putere, astfel subminînd întregul sistem multipartinic, ca mecanism al unei democraţii reprezentative.

Rămîne doar o singură variantă de ieşire din această situaţie critică – presiunea continuă a poporului asupra actualului regim oligarhic şi reformatarea radicală a actualului sistem de partide, care a aruncat Moldova într-o criză profundă. Această sarcină este una cu adevărat istorică, mai dificilă decît cele cu care s-a confruntat tînărul stat moldovenesc în anii 90 ai secolului trecut, la începutul independenţei sale. Anume din aceste considerente un astfel de obiectiv poate fi atins doar cu implicarea în lupta politică a celor mai conștienți şi responsabili cetățeni, a adevăraților patrioți ai Moldovei, care s-au alăturat mișcării civice protestatare atît din capitală, cît şi din diferite raioane ale ţării.

Cu greu, depăşind stereotipurile şi prejudecăţile, concetăţenii noştri încep să-şi dea seama că fără o presiune activă asupra oligarhilor şi acoliţilor lor din structurile puterii, fără participarea în treburile societăţii şi ale statului, nu vor fi posibile schimbări în bine. Doar aşa populaţia unei ţări se transformă treptat dintr-o formă amorfă într-un popor, capabil să-şi apere drepturile. Iar dacă va fi necesar, să bată dur în putere, care îşi bate joc de oameni, jefuindu-i sistematic şi prostindu-i cu „istorii de succes” pe marginea prăpastiei.