X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

ROGOB: Nu suntem afiliaţi politic ©

3 noi. 2015,, 11:35   PROMO
5860 2
Foto: noi.md
Declaraţie

Cunoaștem că referitor la compania noastră există un şir de zvonuri pe care le-am ignorat o perioadă, în speranța că activitatea și comportamentul nostru pe piață vor fi mai grăitoare. Descoperim cu stupoare că zvonurile sunt prezentate drept informații și sunt promovate insistent prin mijloacele mass-media, aducându-ne serioase prejudicii de imagine. Nu știm cine este interesat să promoveze minciuni despre FPC„Rogob” SRL, nu știm nici ce scopuri urmărește acest „cineva”, dezinformând opinia publică, mințind consumatorii și partenerii noștri de afaceri. Din păcate, aceste zvonuri, iar mai recent – articole din presă, au ajuns obiect de îngrijorare pentru angajaţi, parteneri, furnizori, finanţatori şi – nu în ultimul rând – consumatori.

Iată de ce suntem decişi să clarificăm lucrurile odată pentru totdeauna și vrem ca toți cei, la care ținem cel mai mult: angajați, clienți, consumatori, furnizori, finanțatori, parteneri de afaceri, să afle adevărul – confirmat de documente și cifre, într-o manieră care ne caracterizează cel mai bine ca pe o companie trend-setter și lider de piață.

Compania FPC „Rogob” SRL a fost fondată în 1997 de către Grigorie și Fevronia Roşca. Din momentul fondării și până la ora actuală compania niciodată nu și-a schimbat proprietarii, lucru pe care îl confirmăm prin extrasele Camerei de Înregistrări de Stat (Anexa 1) şi poate fi oricând verificat în registrele de stat. FPC „Rogob” SRL a fost creată ca o afacere de familie, și familia rămâne una dintre valorile de bază ale acesteia. Compania FPC „Rogob” SRL a demonstrat o creștere permanentă, lucru care a fost posibil exclusiv printr-un management chibzuit și existența unei viziuni clare asupra modului în care aceasta se va dezvolta. Pe parcursul a 18 ani numărul de angajați a crescut de la 6 în anul fondării până la 436 la ziua de azi. Impozitele plătite spre bugetul de stat de către compania FPC „Rogob” SRL doar pentru anii 2014-2015 au însumat mai mult de 17 milioane lei.

Nu am fost, nu suntem şi niciodată nu vom fi afiliaţi politic. Nu am fost susţinuţi şi, la rândul nostru, nu am susţinut niciun actor politic din Republica Moldova, tot efortul nostru fiind concentrat în direcţia dezvoltării companiei şi oferirii consumatorilor a unui produs de cea mai înaltă calitate.

Performanțele anterioare au permis ca anul 2013 să fie unul decisiv, când am efectuat cea mai importantă investiție în dezvoltarea FPC „Rogob” SRL, lansând cea mai modernă, tehnologizată și inovativă fabrică din domeniul prelucrării cărnii și producerii de mezeluri. Aceste investiții, precum și cele ulterioare, nu au fost acoperite de nici o persoană publică sau politică; ele au fost realizate din resursele fondatorilor, propriile venituri, precum şi prin contractarea cinstită a creditelor de la trei instituții financiare: Moldova Agroindbank, ProCredit Bank și Capital Leasing. Valoarea totală a investiţiilor companiei FPC „Rogob” SRL depăşeşte suma de 9 milioane EUR. Niciun leu, niciun credit al nostru nu a fost contractat din vreo-una dintre băncile de tristă faimă, recent anunțate falimentare. Istoria creditară a companiei poate fi oricând verificată la instituţiile financiare sus menţionate.

FPC „Rogob” SRL nu are nimic de ascuns referitor la proveniența și volumul materiei prime utilizate în producție. Nu am introdus niciodată carne în Republica Moldova prin alte căi decât importul legal, plătind corect şi în totalitate toate taxele aferente (Anexa 2). Mai mult, din 2015 proporţia materiei prime achiziţionate local a crescut considerabil, astfel garantându-se atât calitatea impecabilă a produselor noastre, cât și o dezvoltare sustenabilă a partenerului nostru, în spiritul celor mai echitabile modele de afaceri. (Anexa 3).

Niciodată, sub nici o bănuială, compania „Rogob” SRL nu a figurat în nici un dosar penal, lucru pe care îl confirmă Cazierul nostru juridic (Anexa 4).

FPC „Rogob” SRL este unul dintre puținele exemple de afaceri de familie din Republica Moldova, care s-a dezvoltat ascensiv și s-a transformat într-un business care poate concura cu orice afacere similară din lume. Am investit în inovații, tehnologie, oameni, dezvoltarea și educarea pieței și ne-am urmat viziunea. Rămânem o afacere de familie, un actor cinstit pe piața pe care operăm, un cetățean responsabil al Republicii Moldova. Am prezentat opiniei publice un set de documente pe care puțini dintre agenții economici moldoveni s-ar fi încumetat să o facă. Dar noi nu avem ce să ascundem. Vrem ca partenerii, furnizorii, clienții, consumatorii şi angajaţii noştri să fie siguri de relaţia noastră şi de viitorul nostru comun.

Ţinem să precizăm că am făcut prezenta Declaraţie pentru a clarifica chestiunile de imagine ca răspuns la atacul informaţional la care am fost supuşi. Acestea însă nu au afectat în niciun mod activitatea FPC „Rogob” SRL, care continuă să lucreze în regim normal, menţinând volumele de producere şi vânzare şi respectându-şi toate obligaţiunile faţă de clienţi şi parteneri.
0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?