Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Avioanele de război ale Turciei, hărţuite de sistemele antirachetă siriene

13 oct. 2015,, 22:00   Externe
4321 1

Foto: eurasianet.org

Sistemele de apărare antirachetă din Siria au hărţuit luni avioane de război ale Turciei, a anunţat armata turcă marţi, într-un comunicat, adăugând că unităţile sale au dat "răspunsul necesar", fără a oferi alte detalii, relatează Reuters în pagina online, potrivit Mediafax.

Astfel de incidente se întâmplă aproape zilnic în apropierea frontierei de 900 de kilometri dintre Turcia şi Siria, alimentând tensiunile şi alarmând NATO, din care Ankara face parte.

La 5 octombrie, armata turcă a anunţat că două avioane turceşti de tip F-16 au fost "hărţuite" de un avion de tip MiG-29 neidentificat, la frontiera cu Siria, la o zi după ce un avion rusesc a încălcat spaţiul aerian turc.

Ambasadorul Rusiei la Ankara a fost convocat, iar autorităţile turce i-au transmis un "protest puternic". Ankara a cerut totodată Moscovei să "evite o repetare a acestui incident" şi a subliniat că, altfel, "Federaţia rusă va fi considerată responsabilă de orice eveniment nedorit" care ar putea avea loc.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat atunci "încălcări inacceptabile ale spaţiului aerian turc de către avioane de luptă ruseşti". "Îndemn Rusia să respecte deplin spaţiul aerian al NATO şi să evite o escaladare a tensiunilor cu Alianţa" Nord-Atlantică, a subliniat Stoltenberg, în contextul în care relaţiile dintre Moscova şi blocul militar occidental sunt deja foarte proaste, din cauza crizei din Ucraina.

"Acţiunile Rusiei" în Siria - unde Moscova afirmă că efectuează atacuri aeriene vizând jihadişti, iar potrivit ţărilor occidentale vizând grupuri rebele care luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad - "nu contribuie la securitatea şi stabilitatea regiunii", a avertizat el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?