Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Grecii votează pentru a treia oară în acest an

20 sep. 2015,, 11:27   Externe
4029 0
В Греции начались досрочные выборы
Foto: lenta.ru
Grecii au început duminică dimineaţă să voteze, într-un nou scrutin legislativ, al doilea din 2015 şi al cincilea în şase ani, pentru a alege un nou parlament după demisia din august a fostului premier Alexis Tsipras, liderul Syriza, care a determinat organizarea acestor alegeri anticipate.

Urnele s-au deschis la ora locală 07.00 şi se vor închide la ora 19.00. Autorităţile au pus la dispoziţia celor peste 9,8 milioane de greci cu drept de vot aproximativ 19.100 de secţii de votare, în 56 de districte electorale.

Partidul de stânga Syriza, al fostul premier Alexis Tsipras, şi formaţiunea de centru-dreapta Noua Democraţie (ND), condusă de Vangelis Meimarakis, erau cotate foarte apropiate în sondaje, cu un uşor avans, de până la 3%, pentru stânga radicală.

Însă niciunul dintre cele două partide nu ar urma să obţină 151 din cele 300 de locuri din parlament necesare pentru a forma o majoritate. Prin urmare, formaţiunea învingătoare va trebui să încerce să formeze o coaliţie de guvernământ, posibil cu partidul de centru Potami sau cu PASOK (socialişti).

Tsipras a forţat în august organizarea acestor alegeri anticipate, în speranţa de a-şi reînnoi sprijinul parlamentar, după ce aproape o treime din cei 149 de parlamentari ai Syriza s-au împotrivit prevederilor acordului cu creditorii internaţionali, care cer reforme economice profunde şi continuarea politicilor de austeritate ce i-au lovit puternic pe greci în ultimii cinci ani şi care au fost iniţial respinse categoric (peste 61%) printr-un referendum la începutul lunii iulie.

Creditorii internaţionali - FMI şi UE - ar urma să efectueze în octombrie o primă evaluare a progreselor înregistrate de Atena în cadrul programului de asistenţă financiară pe trei ani în valoare de 86 de miliarde de euro pe care Tsipras, ca prim-ministru, l-a acceptat în luna iulie, după şase luni de negocieri dure cu zona euro şi FMI.

Semnarea acordului cu creditorii a dus la scindarea partidului Syriza, dar şi la o scădere în popularitate a fostului premier, care a promis înainte de precedentele alegeri legislative din ianuarie, câştigate categoric (cu 36,3%) de formaţiunea sa, că va pune capăt austerităţii.

În total, 14 partide şi cinci coaliţii iau parte la alegerile de duminică. Pentru acest scrutin s-au cheltuit aproximativ 33,3 milioane de euro, mai puţin decât la precedentele alegeri generale de la 25 ianuarie, care au costat 51,5 milioane de euro.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?