X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Lagarde: Volatilitatea burselor arată cât de rapid se extind riscurile de la o economie la alta

2 sep. 2015,, 19:00   Externe
2976 0

Foto: rfi.fr

Volatilitatea din ultima perioadă a pieţelor financiare arată cât de rapid se extind riscurile de la o economie la alta, a declarat miercuri directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-o conferinţă la Jakarta, transmite Reuters. "Ce s-a demonstrat în ultimele săptămâni este că Asia se află în centrul economiei mondiale şi cât de mult se pot extinde problemele de pe o piaţă asiatică în restul lumii", a spus Lagarde.

Pieţele de capital şi valutare la nivel global au înregistrat fluctuaţii mari de la decizia de luna trecută a autorităţilor din China de a devaloriza yuanul.

Lagarde a arătat că economia mondială se confruntă cu factori negativi generaţi de reechilibrarea economiei chineze, creşterea lentă din Japonia, scăderea preţurilor materiilor prime şi incertitudinile provocate de perspectiva majorării dobânzilor în Statele Unite. Politicile trebuie adaptate fiecărei ţări, dar în mare parte trebuie să includă consolidarea protecţiei prin politici fiscale prudente, ţinerea sub control a creşterii excesive a creditării, folosirea cursului valutar, care să acţioneze ca absorbant al şocurilor, menţinerea rezervelor valutare la un nivel corespunzător şi întărirea reglementărilor, a spus şefa FMI.

"Autorităţile de reglementare trebuie să rămână permanent vigilente, în special atunci când este vorba despre produse noi, inovative, riscurile trebuie supravegheate", a subliniat Lagarde. Directorul general al FMI a mai spus că instituţii internaţionale precum Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură, Banca Asiatică pentru Dezvoltare şi Banca Mondială ar trebui să lucreze împreună pentru a satisface necesarul ridicat de finanţare a proiectelor de infrastructură din regiune. Lagarde a avertizat marţi, la sosirea la Jakarta, că creşterea economiei mondiale va fi probabil sub aşteptările iniţiale ale FMI în 2015, din cauza redresării lente a statelor dezvoltate şi a încetinirii care are loc în ţările emergente.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?