Două veverițe au fost domesticite: Află istoria Rizzei și a lui Rellu

Foto: zoosvit.ucoz.ua

Cîinii şi pisicile se pare că nu mai sunt la modă printre animalele de companie. Unele persoane mai excentrice uimesc cu decizia lor de a adopta un animal, care, la prima vedere, nu este menit să crească în condițiile casnice. Vorbim astăzi despre Lorina Rusu – fata cu veverițele, la propriu. Din copilărie și-a dorit să fie altfel, iar atunci cînd toți copiii colecționau iepurași și ursuleți de pluș, ea a decis că va colectiona veverițe.

Marea pasiune pentru aceste rozătoare era să se rezume doar la jucării, dacă în 2014, pe 1 iunie, nu ar fi postat o imagine cu un pui de veveriță în palme, urîndu-le la toti gînduri bune de Ziua copiilor. În aceeași zi, pe o rețea de socializare a fost postat un anunț despre doi pui de veveriță abandonați într-o scară a unui bloc, cărora li se caută "părinți adoptivi".

“Bineînțeles că am contactat persoana respectivă și am reusit să iau doar un pui. Era femelă și am numit-o Rizza. Al doilea pui era mascul și a fost adoptat de o altă persoană, care în scurt timp nu s-a isprăvit și mi l-a dat tot mie, într-o stare groaznică. L-am numit Vevik. Rizza cu Vevik nu se prea împăcau, de aceea, după ce l-am pus pe picioare, după tratamente și diverse proceduri, i-am găsit o altă familie adoptivă, unde trăiește și pînă acum și e foarte fericit”, spune mîndră Lorina.

Anul acesta, pe aceeași rețea de socializare, a fost postat un alt anunț unde se spunea despre găsirea încă a unui pui de veveriță. Acesta era rănit și avea un dinte rupt. “Evident că l-am adoptat și pe el, avînd deja puțină experiență. Au urmat iarăși nopți nedormite, hrană specială, cules de conuri și ghinde. Puiul l-am numit Rellu și am decis să îl las, din moment ce am observat că se împacă atît cu Rizza, cît și cu cei doi motani ai mei, Sherhan și Pix”, continuă Lorina.

Avînd practică în creșterea veverițelor, Lorina totuși nu recomandă căutarea în mod intenționat și creșterea puilor de veveriță în condiții casnice, pentru că ulterior ei nu vor putea fi returnați în natură - în astfel de condiții ei nu știu de autoapărare, de unde să ia hrană, cum să-și facă provizii etc. “Ajutorul meu a venit de pe niște forumuri despre veverițe. Acolo sunt multe cazuri de salvare a veverițelor abandonate și au și veterinari care cunosc acest domeniu. La noi, cînd am mers să dau analizele la centrul veterinar de stat, au dat din umeri și au sucit cu degetul la tîmplă. Au prelevat totuși probele, dar au oferit un rezultat general, nu amănunțit. Apoi am avut un caz cînd Rizza s-a lovit și avea lăbuța umflată. Am mers la rentghen, iar doctorul nici măcar nu a vrut să o examineze sau să pună mîna pe ea. A făcut doar poză și atît”, spune indignată stăpîna rozătoarelor.

În R. Moldova, Lorina este deocamdată unică în domesticirea veverițelor, deși recunoaște că e destul de scump să crești rozătoarele: “Am făcut colivia, roata și căsuțele lor la comandă. M-a costat circa 2500 lei. În plus, trebuie să le fac provizii pe iarnă - le îngheț conuri verzi, alune, ghinzi verzi, diverse fructe, semințe, crenguțe. Am cumpărat special un refrigerator în care le păstrez proviziile. La balcon sădesc păpădii și stejărei. Rizza a sădit o nucă și îmi crește și un mic nucar. Din moment ce sunt rozătoare, lasă și mult gunoi - coji de semințe, de alune. Cam o dată pe săptămînă trebuie să le fac curat în cușcă”.

Veveritele au și caracter, spune Lorina, dar acesta diferă de la una la alta! Fiind vioaie și neastîmpărate, Rizza și Rellu stau mai mult în cușcă: “cu Rizza era complicat, dar acum mi se pare ceva obișnuit. Rellu crește și își arată caracterul. Azi mănîncă una, mîine vrea altceva . Mai ceva ca copiii”, zîmbește Lorina.