Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ce au discutat Osipov și Ștanski în cadrul întrevederii 1+1

14 aug. 2015,, 09:15   Politică
5646 4
Foto: totalmedia.md
„Problemele sonorizate de o parte și de alta nu au nici o perspectivă pentru a fi soluționate fără o conlucrare. Scopul este soluția favorabilă cetățenilor, businessului și nu căutarea vinovaților”, a declarat viceprim-ministrul pentru reintegrare Victor Osipov la finalul întrevederii reprezentanților politici din Moldova și Transnistria, care a avut loc, ieri, la Tiraspol, relatează NOI.md. Pauza după ultima întrevedere a durat din 8 mai.

După cum a menționat Victor Osipov la briefing, însuși faptul reluării întrevederilor în formatul „1+1” ne vorbește despre existenţa șanselor de identificare a unor soluții. În cadrul discuției au fost abordate „subiectele sensibile pentru ambele părți”.

În particular, cu omologul lui – șeful MAE al Transnistriei, Nina Ștanski, a fost discutată problema transportului feroviar de mărfuri. Săptămîna viitoare se preconizează întîlnirea unui grup de lucru, pe marginea acestei probleme.

„Din partea noastră au fost ridicate problemele țăranilor din raionul Dubăsari, ce țin de accesul lor la propriile terenuri, situate după șoseaua Chișinău-Tiraspol-Camenca. O perioadă îndelungată nu s-a înregistrat nici un progres în acest sens și Chișinăul consideră că ar trebui să se purceadă la soluționarea lor. Sîntem nevoiți să compensăm financiar într-o oarecare măsură faptul că țăranii nu pot să-și cultive pămînturile”, a spus vicepremierul.

Potrivit lui, au fost lansate cîteva propuneri de a acorda susținere întreprinderilor din Transnistria în activitatea lor economică externă.

Printre alte „subiecte sensibile” s-a aflat și chestiunea privind deportarea cetățenilor ruși și dosarele penale care contribuie la tensionarea suplimentară a relațiilor.

Reprezentanții politici au convenit să se întîlnească în formatul „1+1” o dată la două săptămîni. Însă este posibil că următoarea întrevedere va avea loc deja peste o săptămînă, pentru a finaliza lucrările asupra agendei de ieri.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?