X 
Transnistria stiri: 1446
Preşedintele stiri: 4071

Hollande: Franța, pregătită să constituie 'o avangardă' în zona euro

19 iul. 2015,, 19:00   Externe
3284 0

Foto: agerpres.ro

Franța este pregătită să participe 'la o organizare întărită' a zonei euro și să constituie 'cu alte țări care vor decide aceasta o avangardă', a scris președintele francez François Hollande, potrivit unui articol publicat în Le Journal du Dimanche, relatează AFP.

'Zona euro a reușit în această săptămână să-și reafirme coeziunea cu Grecia. Calitatea relației franco-germane a fost pentru mulți. Spiritul european a prevalat', se arată în articolul publicat într-un dosar consacrat fostului ministru și președinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, care împlinește luni vârsta de 90 de ani.

'Dar nu putem să rămânem acolo. Am propus să reluăm ideea lui Jacques Delors a unei guvernări din zona euro și să adăugăm la aceasta un buget specific precum și un parlament pentru a asigura controlul democratic', a adăugat șeful statului.

'Împărțirea unei monede este mult mai mult decât a dori o convergență. Este o alegere făcută de 19 țări deoarece era în interesul lor. Nici un guvern timp de 15 ani nu și-a asumat responsabilitatea de a ieși' din zona euro, a subliniat François Hollande.

'Această alegere cere o organizare întărită și cu țările care vor decide, o avangardă. Franța este pregătită deoarece, așa cum ne-a demonstrat Jacques Delors, ea crește mereu atunci când este la inițiativa Europei', a apreciat președintele francez.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?