X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

În Moldova iarăși s-a scumpit benzina

14 iul. 2015,, 12:40   Economie
3453 1
В Молдове снова подорожал бензин
Foto: noi.md
Cinci companii importatoare de produse petroliere au informat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică despre majorarea începînd cu 12-13 iulie a prețurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei în medie cu 3,7 la sută sau cu 65 bani la un litru, aproximativ pînă la 18,3 lei per litru, relatează NOI.md.

După cum se menționează în comunicatul ANRE, companiile respective au motivat scumpirea benzinei prin majorarea cotațiilor PLATT'S la produsele petroliere şi a preţurilor de achiziţie a acestora, precum și continuarea devalorizării leului față de dolarul SUA.

Potrivit statisticii, cotațiile PLATT'S la benzină continuă să crească. Astfel, în ianuarie-iunie 2015 cotațiile medii la benzină au crescut cu 48,1 la sută, iar în comparație cu luna februarie, cînd au avut loc penultimele modificări de prețuri în anul curent, nivelul cotațiilor a sporit cu 21 la sută. Respectiv, au sporit şi prețurile de achiziţie a benzinei. În comparaţie cu luna ianuarie 2015, prețul de import al unei tone de benzină a crescut, în dolari SUA, cu 38,2 la sută, de la 524 de dolari pînă la 724 de dolari per tonă, iar în lei moldoveneşti – cu 52,4 la sută, de la 8772 de lei pînă la 13370 de lei per tonă. În raport cu luna februarie 2015, prețul de achiziţie al benzinei, în dolari SUA, s-a majorat cu 23,5 la sută, iar în lei moldoveneşti – cu 20 la sută.

În perioada 1-12 iulie, prețul de achiziție a benzinei a crescut, față de media înregistrată în luna iunie, cu 488 lei la o tonă. Totodată, la începutul lunii iulie leul moldovenesc s-a depreciat în raport cu dolarul SUA, față de luna iunie, cu 3,04 la sută, iar față de luna ianuarie – cu 14,3 la sută.

Potrivit datelor ANRE, aceasta este deja a şasea modificare a prețurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei în anul 2015. Astfel, pe parcursul lunii ianuarie prețurile la benzină s-au diminuat, faţă de luna anterioară, de trei ori succesiv, în medie cu 5,2 la sută. În luna februarie prețurile la benzină au fost modificate de două ori, prima dată aceste prețuri s-au majorat, față de luna ianuarie, în medie cu 4,6 la sută, iar a doua oară s-au micșorat în medie cu 1,1 la sută. Nivelul prețurilor la benzină a rămas neschimbat pînă în decada doua a lunii iunie curent, cînd prețul la benzină a crescut în medie cu 2,9 la sută şi a ajuns pînă la 17,8 lei per litru.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?