Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

A fost stabilită suma compensațiilor pentru producătorii de mere, prune și struguru

4 iul. 2015,, 13:00   Economie
4176 1
Определена сумма компенсации для производителей яблок, сливы и винограда
Foto: ccifm.md
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare este gata să ofere asistență financiară producătorilor de fructe și struguri pentru roada anului 2014 din cele 12 milioane de dolari alocate de Banca Mondială. În acest sens, a fost emis ordinul ministrului, care aprobă documentul privind modul de distribuire a asistenței.

Ministrul adjunct Vlad Loghin (conduce comisia de examinare a pachetelor de documente necesare alocării asistenței financiare pentru producători) a comentat pentru NOI.md acest document.

- În august-septembrie anul trecut, premierul de atunci Iurie Leancă le-a promis compensații producătorilor de mere și prune, aduse pentru prelucrare. Atunci suma necesară constituia 138 de milioane de lei, sau cîte 1,5 lei /kg – pentru mere și 1 leu/kg – pentru prune. Aceasta a fost achitată. Însă s-a stabilit că a fost prelucrată o cantitate mai mare. Producătorii i-au solicitat ministerului să nu să se limiteze doar la soiurile timpurii. Pentru aceasta au fost nevoie de încă circa 75 de milioane d elei. Noi am apelat la mai mulți donatori, solicitînd alocarea acestor mijloace. Și în martie, am obținut acordul Băncii Mondiale de a ne acorda un credit de 12 milioane de dolari. Însă deoarece BM susține în special producătorii mici, experții au propus introducerea unor limite la distribuirea ajutorului – suprafața livezii sau viei să nu depășească 5 ha pentru un beneficiar. Noi am insistat asupra limitei de 15 ha.

Aceste 12 milioane de dolari constau din două părți. 9,3 milioane de dolari vor fi utilizate pentru compensații, iar 2,7 milioane de dolari – constituie sprijinul bugetar, ce va fi gestionat de Ministerul Finanțelor. Ministerul agriculturii a propus ca o parte din acești bani să fie alocată pentru producătorii, care au mai mult de 15 ha de livadă sau vie – aproximativ 42 de milioane de lei, iar cele 10 milioane rămase – să fie oferite în calitate de credit pentru fabricile de conserve, care nu produc concentrat din mere. Valoarea compensațiilor, de data aceasta, va fi diferită de cea achitată în 2014, deoarece a fost calculată, reieșind din suma de bani și numărul solicitărilor, a comunicat Vlad Loghin.

În special, acest ajutor financiar se oferă pentru mere de soiuri timpurii și de toamnă, cu o roadă de cel mult 40t/ha; pentru soiurile de prune timpurii cu roada medie de cel mult 18t/ha; pentru struguri cu roada medie de cel mult 12 t/ha de soiuri tehnice europene și Isabella. Mărimea ajutorului constituie 1,93 lei ($0,1) pentru fiecare kilogram de mere și 1,5 lei ($0,07) – pentru prunele procesate; 1,54 lei/kg ($0,08) – pentru strugurii de soiuri europene, livrate întreprinderilor prelucrătoare pînă pe 15 noiembrie 2014, și 0,77 lei/kg ($0,04) – pentru strugurii de soiuri Isabella, trimise la procesare pînă pe 1 noiembrie 2014.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?