X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Ucraina: Explozii la sediile a două agenţii ale unei bănci ruseşti din Kiev

22 iun. 2015,, 16:30   Externe
2603 1
В милиции считают ночные взрывы в Киеве хулиганством
Foto: facebook.com
Două explozii au vizat, în noaptea de duminică spre luni, două agenţii ale băncii ruseşti Sberbank din capitala ucraineană Kiev, provocând pagube clădirii şi alertând persoanele care locuiesc în apropiere, relatează Russia Today, în pagina electronică.

Informaţii privind explozii puternice şi fotografii ale sediilor avariate au apărut pe reţelele de socializare încă din noaptea de duminică spre luni. Atacurile au avut loc la diferenţă de câteva minute, în jurul orei locale 01.00 (01.00 ora României).

Ambele agenţii bancare se află în apropierea unor blocuri de locuit, iar exploziile au trezit şi au alarmat localnicii. Martorii oculari au intrat pe reţelele de socializare şi au povestit cum s-au zguduit clădirile, în timp ce alarmele maşinilor s-au declanşat din cauza zgomotului produs de explozie.

Pentru moment, atacul nu a fost revendicat, iar poliţia din capitala ucraineană anchetează incidentul.

Aceasta nu este prima dată când banca rusească este atacată în Ucraina. Sâmbătă, persoane necunoscute au aruncat cocteiluri Molotov în agenţia Sberbank din oraşul Nikolaev. În aprilie, o altă agenţie a celei mai mari bănci ruseşti din Kiev a fost bombardată, iar poliţia a descoperit alte două dispozitive explozive intacte la faţa locului.

Prima agenţie Sberbank vandalizată în Ucraina a fost cea din Piaţa Independenţei (Maidan), în timpul protestelor faţă de preşedintele Viktor Ianukovici.

Moştenind vasta reţea de agenţii a Caselor de economii sovietice (Sberkassas), Sberbank se numără printre primele cinci bănci din Ucraina, potrivit agenţiei Tass.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?