Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

După un an de la proclamarea "califatului", Statul Islamic își consolidează pozițiile

21 iun. 2015,, 22:00   Externe
5212 1

Foto: agerpres.ro

La un an de la proclamarea "califatului" său în Siria și Irak în 2014, gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) pare capabilă să supraviețuiască anilor de război, estimează experți citați de AFP. După o perioadă de expansiune, embrionul Statului, avîndu-l în frunte pe liderul său Abu Bakr al-Baghdadi, a cunoscut certe înfrîngeri în ultimele luni, raidurile coaliției internaționale conduse de SUA și ofensivele lansate de armata irakiană, kurzi și milițiile șiite l-au obligat să cedeze teren ca în orașele siriene Kobane și Tall Abyad și irakian Tikrit.

Dar pe de altă parte, organizația a cîștigat victorii spectaculoase precum capturarea orașului antic Palmyra în deșertul sirian și Ramadi, capitala celei mai mari provincii irakiene, Al-Anbar.

"Grupul acționează ca o gherilă: el poate fi slăbit într-o regiune și să cîștige în putere în alta, dar va continua să existe într-un viitor apropiat", avertizează Hassan Hassan, analist la Chatham House.

Chiar dacă frontierele "califatului", proclamat în 28 iunie 2014 în teritoriile cucerite în Irak și Siria, pot fluctua, "eu îl văd existînd cel puțin încă un deceniu", adaugă el.

"Ideea unui califat și a califului Ibrahim va rămîne desigur vie în spiritul numeroșilor săi membri și susținători în toată lumea", întărește Charles Lister, de la Brooking Doha Center.

Succesele Statului Islamic se explică prin resursele sale financiare, prin capacitățile sale militare și facultatea sa de a se sprijini pe nemulțumirile legitime ale populațiilor locale împotriva regimurilor în funcție în Irak, țară subminată de instabilitate, și în Siria, devastată de război.

"Statul Islamic este grupul terorist cel mai bogat din lume", cu venituri de aproape două milioane de dolari săptămînal, indică Patrick Johnston, politolog al grupului de analiză Rand Corporation.

Atacurile coaliției asupra cîmpurilor petrolifere controlate de Statul Islamic și scăderea prețului petrolului brut i-au redus cîștigurile, dar grupul a găsit mijloace de a-și compensa pierderile. "El extorchează fonduri, colectează impozite și vinde bunuri jefuite în cursul cuceririlor sale", explică Johnston.

Din punct de vedere militar, grupul beneficiază de experiența fondatorilor săi, dintre care numeroși sunt foști ofițeri și membri ai serviciilor de securitate ale fostului dictator irakian Saddam Hussein, concediați de americani după invazia din 2003. Ei au în special experiența a opt ani de război cu Iranul. Statul Islamic se poate sprijini, de asemenea, pe largi rezerve de recruți, în special combatanți străini și pe un stoc considerabil de echipamente, fie că este vorba despre arme ușoare, artilerie, arsenal antitanc, tancuri și blindate, între care vehicule americane capturate de la armata irakiană.

Potrivit lui Lister, grupul "încearcă aproape constant să cîștige victorii pentru a pune mîna pe mai multe arme". Statul Islamic, care cumpără de asemenea echipamente pe piața neagră, "are armele, antrenamentul și mijloacele pentru a opera ca o mică armată", rezumă Hassan. În pofida cîtorva succese, marjele de manevră ale coaliției internaționale sunt limitate de absența trupelor la sol și mai ales de lipsa informații, potrivit experților.

Paralel, Statul Islamic și-a concentrat expansiunea asupra regiunilor unde forțele de securitate au fost slăbite de război. După capturarea unui teritoriu, grupul instituie o administrație și își instalează propria poliție, potrivit lui Johnston. Jihadiștii mînuiesc "morcovul și bastonul" cu populația locală, terorizînd-o cu execuții publice brutale, dar oferindu-i și o relativă stabilitate și servicii publice precum sănătatea și educația.

"Oamenii se tem de abuzurile grupului, dar unii se simt asigurați de modelul său de guvernare și de altfel nici nu au altă alternativă", afirmă Hassan. Această absență a alternativei a fost una din cheile succesului Statului Islamic în Irak și în Siria, unde populația sunnită se simțea exclusă de la puterea deținută de șiiți. În Siria, rebeliunea împotriva președintelui alawit Bashar al-Assad provine în majoritate din comunitatea sunnită, iar în Irak aceasta acuză guvernul de discriminare.

Atîta timp cît această situație va rămîne neschimbată, "Statul Islamic va putea continua să beneficieze de acceptarea tacită a populației", opinează Lister. " O soluție veritabilă a SI ar fi deci să se remedieze diviziunile din cadrul societății pe care grupul le exacerbează și le exploatează în avantajul său", mai spune el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?