Mark Tkaciuk: Elitele Moldovei se pregătesc să-și ucidă țara

Foto: infoprut.ro

Recent, „Rabkor” a publicat un articol semnat de Mark Tkaciuk „Drumul spre București. Dacă va dispărea Moldova («Дорога на Бухарест. Если исчезнет Молдавия»). Acesta a ajuns în topul publicațiilor portalului nu doar pentru faptul că oferea o perspectivă analitică, necesară pentru o înțelegere mai completă a actualei crize din jurul Transnistriei, dar și datorită personalității autorului – istoric, politician, arheolog, fost șef al administrației prezidențiale a Republicii Moldova și organizator al mitingurilor de protest, un intelectual de stînga și un funcționar cu experiență. Această combinație de calități ale autorului constituie o premisă suficientă pentru a lua în serios cuvintele lui. În interviul de față, politologul Ivan Kocedîkov l-a rugat pe Mark Tkaciuk să puncteze unele teme abordate în articol.

- Atenția opiniei publice ruse este țintită spre Transnistria. Se spune că RMN este amenințată de Ucraina și Moldova. Este adevărat, în opinia Dvs.?

- Pentru a înțelege situația, trebuie să o privim altfel. Nu există nicio soartă separată a Transnistriei, care, pentru cineva, din păcate, iar pentru altcineva, spre fericire, deocamdată, este un stat nerecunoscut. Mai mult, Federația Rusă declară permanent că susține integritatea teritorială și reglementarea conflictului în baza integrității teritoriale. Aceasta este poziția specială și foarte importantă a Rusiei. Problema, apărută acum trebuie examinată, în general, în contextul evenimentelor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Să începem cu faptul că problema acutizării situației în Transnistria este legată de un conflict mai vechi, care a degenerat în războiul civil din 1992. Societatea a fost divizată în partea transnistreană și partea moldovenească. Conflictul a apărut deoarece autoritățile Moldovei de la începutul anilor 90 și-au demonstrat incapacitatea de negociere pe mai multe probleme importante legate de drepturile regionale ale societății și populației Transnistriei, inclusiv în ceea ce privește a doua limbă de stat. Dar acesta este un caz aparte. Autoritățile moldovene de atunci, prin acțiunile lor, proclamau cursul spre unirea cu România. Iar acesta este un moment important, despre care toți uită.

Dacă independența Moldovei din 1991 ar fi fost proiectată în alte dimensiuni emoționale și politice, atunci nici un fel de conflict nu ar fi existat. Însă Moldova se pregătea să plece în largul independenței, dorind să-și creeze propria navă. Cine nu era de acord era trimis la răcoare.

- De ce transnistrenii nu erau de acord?

- Declarația de independență a Moldovei este un anunț despre independența Moldovei de URSS, însă momentele-cheie constau în faptul că Moldova trebuia să depășească consecințele pactului Ribbentrop-Molotov, iar Rusia este anunțată drept țară ocupantă. Dacă Moldova ar fi existat ca stat independent pînă la încheierea pactului Ribbentrop-Molotov, atunci acest lucru ar fi fost corect. Or, Țările Baltice existau pînă la pact și Rusia sovietică le-a recunoscut.

Însă URSS nu a recunoscut niciodată Basarabia ca parte a României și cerea întotdeauna eliberarea acestui teritoriu. Iar România, pînă la sfîrșitul anilor 30, nu a reușit să convingă diplomația internațională să recunoască achiziția Moldovei în calitate de trofeu legitim. Mai mult, în 1924, cînd a apărut RASSM în componența Ucrainei, drept frontiere de est ale acestei republici au fost recunoscute Prutul și Dunărea.

Cînd în declarația de independență sînt incluse apeluri privind restabilirea dreptății, încălcate de pact, beneficiar este România. Adică, este vorba despre retrocedarea Basarabiei României.

În 1991, despre aceasta s-a vorbit foarte mult. Era clar ce intenții au reprezentanții statului moldovenesc independent. Cînd României i-a fost prezentată nota lui Molotov, ea a acceptat condițiile conducerii sovietice și a coordonat planul de evacuare a armatei. Militarii români chiar i-au ajutat Armatei Roșii să construiască poduri și treceri. Românii înțelegeau că pleacă și acest lucru era așteptat. Cuvîntul „ocupație” nu era pronunțat. Însă în România are loc o lovitură de stat. Împreună cu Basarabia, România pierde și o parte a Transilvaniei de nord după cel de-al doilea arbitraj de la Viena. Aceste două pierderi mari au bulversat foarte mult elitele române etnocrate, fapt ce a condus la lovitura de stat în urma căreia regele Carol a fost detronat, iar singurul comandat al României a devenit Ion Antonescu, împreună cu Garda lui fascistă de Fier. Atunci el a pronunțat cuvîntul „ocupație”. Așa că declarația de independență a Moldovei, în punctul în care se vorbește despre ocupație, este inspirată din cuvintele lui Antonescu.

În 1991, transnistrenii au înțeles că, dacă rămîn în componența noii Moldove, atunci în timpul apropiat vor ajunge sub stăpînirea României. Iar aceasta era pentru ei prea de tot. Ei se împotriveau. Au început acțiuni militare.

În 1991, pe 21 iulie, în rezultatul eforturilor diplomatice active din partea Rusiei și a Ucrainei, conflictul transnistrean în faza acută a fost stopat. A fost semnat un acord privind încetarea focului. Acest document este unul de bază. De atunci, zona conflictului transnistrean este, în mare parte, zona balneară a Moldovei. Acolo se află cele mai mare sanatorii ale părții transnistrene și celei moldovenești. Acolo, din 1992, nu a răsunat nicio împușcătură. Jertfele suportate de ambele părți în conflict au fost percepute drept grandioase. În comparație cu evenimentele de azi de la Donbass, 1000-2000 de oameni nu e atît de mult. Însă atunci acest lucru era de neimaginat. În societatea moldovenească era ridicată întrebarea existențială – cum am putut ajunge pînă aici?

Conflictul nu era unul interetnic, ci politic, iar Chișinăul acționa ca un contraagent al Bucureștiului. România livra armament și specialiști militari. Acest război și un asemenea sfîrșit dezonorant au condus la faptul că forțele unioniste au devenit extrem de nepopulare și nu au mai obținut vreodată majoritatea în parlament. În 1994, a fost adoptată o nouă Constituție, potrivit căreia nici un document, nicio declarație nu poate fi mai presus de Constituția Republicii Moldova. Adică legea fundamentală a anulat acele contradicții geopolitice complicate ce se conțineau în Declarația de independență. Însă au trecut anii și în 2009, puterea în Moldova se schimbă. Totodată, se schimbă și politica UE față de țările aflate la est de frontierele ei. Dacă pînă atunci politica UE purta caracterul unei provocări pozitive – adică încurajarea modernizării și dezvoltării, atunci după 2009 și începutul crizei, în Parlamentul European ajung forțele de dreapta, în special, naționaliste, conservatoare, rusofobe, pline de complexe isterice compensatoare față de Est, fapt caracteristic pentru toate mișcările de dreapta.

Persoane de genul lui Dughin sînt nu doar în Rusia, ei sînt în toată lumea și nu știu de ce găsesc între ele foarte repede un limbaj comun.

Și iată la conducerea Parlamentului European a venit un asemenea Dughin colectiv, iar politica UE față de Est capătă caracter doar în unul dintre aspectele politice – cel geopolitic. Logica era una: nu contează reformele. E important ca mica cățea, numită Moldova, să latre tare în direcția Estului. Îi pot fi aruncate, mai precis autorităților ei, unele bucăți. Important e să latre.

- Și ce au făcut autoritățile moldovene?

- În toți ultimii cinci ani ele au lătrat. Dar au mai avut loc și alte procese. Avea loc o discreditare fulminantă a tuturor instituțiilor publice. Soarta statului e la fel ca și cea a unei întreprinderi economice. Dacă vrei să acaparezi întreprinderea, atunci e mai bine să o aduci în faliment forțat, iar apoi să fie preluată. Aproximativ același lucru se întîmpla cu Moldova: țara a fost falimentată artificial, în pofida faptului că societatea era împotrivă. Ignorarea societății nu este în stil european. Însă puterea a făcut totul demonstrativ, în pofida protestelor în masă.

- Dar cu ce se ocupa opoziția între timp?

- În ultimii cinci ani, societatea moldovenească a fost mobilizată la protestele organizate de comuniști. Protestele erau nu împotriva reducerii nivelului de trai sau pur și simplu pentru dreptate, fapt prin care se remarca stînga. Acestea purtau un caracter democratic general: împotriva oligarhilor de la putere, împotriva corupției și pentru supremația legii, împotriva îngrădirii libertății presei. Inclusiv, pentru statalitatea moldovenească. Apogeul acestui proces a fost pregătirea pentru semnarea Acordului de asociere cu UE. Totodată, acordul a fost semnat, iar peste o săptămînă, Curtea Constituțională emite o decizie potrivit căreia Declarația de independență din 1991 este un document ce prevalează asupra Constituției Republicii Moldova.

Adică au fost create premise politice pentru falimentarea tuturor instituțiilor statului. Nouăzeci la sută dintre cetățenii țării nu au încredere în parlament, guvern, partide politice, peste 70 % nu au încredere în justiție – toate acestea sînt indicatorii neîncrederii față de stat în general și față de instituțiile lui. Iar aici a mai apărut un argument juridic, care apropo, nu a generat nicio pretenție din partea UE. Politica UE față de Moldova a amintit foarte bine atitudinea Turciei față de protectoratul sub forma Basarabiei: faceți ce vreți acolo, e treaba voastră internă, important e să nu treceți de linia numită „politica externă”.

Era clar că este o poziție temporară și că imediat ce totul va ajunge la starea de destrămare, UE va refuza sprijinul și chiar a statalității. Anume acest lucru acum se întîmplă.

- În ce se manifestă acest lucru?

- După scandalul cu miliardul furat, funcționarii europeni și americani au început să acuze autoritățile de furt și să cheme societatea la acțiuni. Adică ei încearcă să destabilizeze situația cu ajutorul europenilor buni împotriva europenilor răi. Și toate acestea au loc pe valul unionist.

- Cine sînt europenii buni?

- Coaliția DA! Ei nu disprețuiesc lozincile unioniste. Dar nici un unionist nu a blamat perioada interbelică, Holocaustul și politica lui Antonescu. Mai mult, ei toți se conduc de aceste principii. Partidul Comuniștilor, oricum ar fi fost, chiar și în actuala componență, a făcut un lucru mare pentru asanarea morală. În 2006, ea a lansat o declarație cu privire la stalinism, represiuni și locul său în mișcarea de stînga. PCRM nu este succesoarea deportărilor populației moldovenești și a represiunilor politice.

- Haideți acum să revenim la problema Transnistriei.

- Pe malul drept al Nistrului, astăzi, au apărut toate premisele politice pentru falimentarea statalității moldovenești. Cine are nevoie de acest conflict? Dacă el totuși va fi declanșat, atunci aceasta va fi o lovitură foarte serioasă nu doar asupra intereselor Rusiei, dar asupra întregii zone macroregionale. Scopul nu este de a aprinde acolo un război civil între Transnistria și Moldova. Acest lucru este, practic, ireal. Însă poate fi creată o provocare, acuzînd Rusia că a creat un precedent pentru a introduce unitățile jandarmeriei române în ajutorul autorităților moldovenești. Pentru aceasta există și cadru legal. În 2011, Ministerul Afacerilor Interne a semnat un acord cu România, conform căruia, în caz de destabilizare a situației în Moldova, unitățile Jandarmeriei române ar putea acorda ajutor. Se creează o nouă realitate geopolitică, cînd în condițiile decepției populației are loc absorbția Moldovei de către România. Pe de altă parte, soarta Transnistriei, în condițiile izolării din partea Ucrainei, rămîne suspendată. Și aici trebuie să înțelegem foarte clar ce fac ucrainenii. Acum toți s-au alarmat în privința lui Saakașvili. Dar nu aceasta e important. Important este că Ucraina a denunțat Acordul cu Federația Rusă privind tranzitul militar, asigurarea pacificatorilor ruși în Transnistria.

- Ce înseamnă acest lucru?

- Ucraina participă la reglementarea conflictului din 1995. Iar din 1998, militarii ucraineni participă la misiunea de menținere a păcii. Astfel, sistînd tranzitul, ei trebuie să spună că nu sînt de acord cu încetarea focului din 1992 și cu politica reglementării pașnice.

- Este o provocare sau e pentru uz intern?

- Eu cred că acestea sînt niște acțiuni coordonate dintr-un centru. Totul s-a întîmplat sincronizat cu acțiunile autorităților de la Chișinău de blocare a Transnistriei. Mai mult, ministrul moldovean al apărării, pe 10 mai, a făcut o declarație fără precedent despre faptul că Rusia devine un eventual inamic al Republicii Moldova. Aceasta înseamnă că Moldova iese din formatul de negocieri privind Transnistria.

- Ce înseamnă un eventual inamic?

Moldova - țară care a semnat Acordul de bază privind parteneriatul strategic cu Rusia, declară Rusia drept un eventual inamic. Asemenea declarații nu se fac din prostie.

- Noi vedem aici o politică sincronizată de destabilizare a situației. Sensul e unul: crearea unei noi realități de drept internațional, în care se schimbă frontierele unui stat membru al UE și NATO, care amenință nu doar soarta Republicii Moldova, dar și cea a Ucrainei. Reconquista românească în Moldova amenință sudul regiunii Odesa și sudul regiunii Cernăuți, care au făcut parte din România după 28 iunie 1940. Adică, în acest caz, în vizor este Ucraina.

Anterior ea era liderul luptei cu expansionismul românesc în toate formele lui. În condițiile unei asemenea izolări, nu este exclus scenariul unei acțiuni militare asupra Transnistriei din partea Ucrainei. Și care pot fi aici consecințele de drept internațional? Din acel moment, își încetează acțiunea toate normele juridice și de drept legate de inviolabilitatea frontierelor postbelice. Dacă în contextul Crimeii, acest lucru a fost destul de controversat: a fost o anumită exprimare a voinței, referendum, aici situația este cu totul alta. Acum se poate, necondiționat și pe vecie. Se creează o nouă realitate geopolitică, care, fără îndoială, amenință întreaga Europă de Est și Rusia.

Această zonă devine un teritoriu de instabilitate permanentă, fapt ce este și un bun instrument de influență asupra Ucrainei. Noi pășim într-o zonă a marilor improvizări, cînd dispar toate scenariile și normele. O asemenea situație prevestește catastrofele globale. Iată de ce nu trebuie să privim situația doar în contextul Transnistriei. Aceasta e situația din jurul Moldovei în general. Iar armata moldovenească nu va lupta cu armata transnistreană.

- Cum poate fi evitat acest conflict?

- Societatea moldovenească și cea transnistreană sînt similare în multe privințe. Ele au inamici comuni, scopuri comune, o structură comună a alegerii geopolitice. Iar la nivelul atmosferei publice această alegere geopolitică este legată de speranțele de aderare la Uniunea Vamală. Vor fi sau nu realizate aceste speranțe, e altă întrebare. Adepții unirii României în Moldova sînt foarte puțini. În aceste condiții, societatea de pe ambele maluri ale Nistrului trebuie să se consolideze. Două părți ale Moldovei vor avea o singură agendă – menținerea păcii. Este nevoie de o linie de protest antimilitară. Adică menținerea păcii, acțiuni comune împotriva războiului, cu ajutorul protestelor, a marșurilor păcii să venim unul în întîmpinarea altuia și să le legăm mîinile celor care intenționează să declanșeze conflictul. Provocarea se teme de lumină.