|
Foto: realitatea.md |
Deputatul Partidului Liberal Democrat (PLDM) Maria Ciobanu a criticat pe reţelele de socializare afirmaţiile procurorului general Corneliu Gurin la adresa prim-ministrului Chiril Gaburici, care a solicitat demiterea conducerii procuraturii.
Potrivit agenţiei "Infotag", ea a spus că nu intenţionează să-l apere pe premier, însă ameninţările la adresa lui sînt inadmisibile.
„Cu un ton zeflemitor l-a ameninţat pe premier: vezi tu, eşti în mîinile noastre... Departe de mine gîndul să-l apăr pe Gaburici, dar Gurin cîte falsuri a admis în CV-ul său? Cum a fost promovat la funcţia de procuror general şi care i-au fost «meritele»? (Gurin a condus comisia specială pentru selectarea candidatului, dar în final singur a fost desemnat în funcţie la propunerea fostului spicher Marian Lupu - "I")", s-a indignat Ciobanu.
Ea i-a propus procurorului să se gîndească ce face instituţia pe care o reprezintă pentru ca cetăţeanul să aibă încredere în ea.
Adăuga comentariu