Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Yuanul ar putea fi inclus în coșul de valute al FMI (G7)

29 mai. 2015,, 19:00   Externe
4344 0

Foto: itogi.ru

Miniștrii de Finanțe și guvernatorii băncilor centrale din G7 (grupul celor mai industrializate state din lume) sunt de acord ca yuanul chinezesc să devină devină monedă de rezervă la FMI, însă nu este necesară urgentarea acestui proces, a afirmat, vineri, ministrul germane de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, transmit Xinhua și AFP. Oficialii chinezi au cerut includerea yuanului în rândul monedelor în coșul de valute DST (Drepturi Speciale de Tragere) folosite de Fondul Monetar Internațional în tranzacțiile internaționale. Includerea ar reprezenta un sprijin semnificativ pentru poziția Chinei ca putere economică globală.

În prezent, coșul FMI cu super-valute include doar dolarul, euro, lira sterlină și yenul, însă componența sa este revizuită la fiecare cinci ani. 'Există probleme tehnice și nu numai tehnice, pentru a rezolva includerea yuanului în rândul monedelor în coșul de valute. Suntem de acord cu acest obiectiv, dar nu ar fi bine să ne grăbim', a declarat Schaeuble, la conferința de presă în care au fost prezentate concluziile reuniunii G7.

Moneda Chinei 'nu mai este subevaluată', a anunțat marți Fondul Monetar Internațional, yuanul având astfel șanse să devină monedă de rezervă la FMI. Subevaluarea a fost o problemă în trecut, dar nu mai este cazul în prezent, consideră FMI. 'Aprecierea efectivă din ultimul an a adus rata de schimb la un nivel care nu mai este subevaluat. Credem că statul chinez ar trebui să aibă ca obiectiv o flexibilizare efectivă a cursului de schimb al yuanului în următorii 2-3 ani', a declarat șeful misiunii FMI în China, Markus Rodlauer.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?