Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Kucima avertizează: Rusia vrea să dezmembreze Ucraina prin federalizare

29 mai. 2015,, 16:05   Externe
3835 3

Foto: obozrevatel.ua

Îndemnurile Moscovei la federalizarea Ucrainei au scopul să dezmembreze ţara, denunţă Leonid Kucima, al doilea preşedinte al acestei foste republici sovietice, în perioada 1994-2005, în cartea "Rusia nu e Ucraina".

"Atunci cînd Moscova cere ca Ucraina să fie transformată într-o federaţie este destul de evident că nu urmăreşte buna stare şi interesul poporului nostru, ci construirea unei fundaţii care să ducă la dezintegrarea Ucrainei, la transformarea ei într-un stat neputincios, amorf", scrie Kucima în noua ediţie a cărţii "Ucraina nu e Rusia", din care ziarul Golos Ucrainîi a publicat fragmente vineri, relatează agenţia Interfax Ucraina în pagina electronică.

"Federalizarea Ucrainei este primul pas către implementarea acestui scenariu", avertizează el.

Fostul preşedinte se declară convins că identitatea naţională este piatra de temelie a supravieţuirii oricărei ţări, inclusiv a Ucrainei, care şi-a redobîndit independenţa după ce a făcut parte din imperiu timp de peste 300 de ani.

"Este necesar să formăm şi să consolidăm naţiunea civilă ucraineană. Toţi cetăţenii noştri, la Lugansk sau Liov, este necesar să se considere ucraineni, iar apoi se pot autointitula «zapadeni», «doneţeni», «europeni», «albi», «tereştri» şi chiar elfi. Sarcina noastră este să salvăm şi să construim o Ucraină unită posperă. Din acest motiv, federalizarea nu este pentru noi", afirmă Kucima.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?