X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Compania aeriană moldovenească „Valan” va oferi servicii de transport ONU în valoare de 5 milioane de dolari

28 apr. 2015,, 17:00   Economie
3855 3
Молдавская авикомпания Valan ICC окажет ООН транспортные услуги на $5 млн.
Foto: livejournal.com
Compania aeriană moldovenească „Valan International Cargo Charter” a cîștigat concursul pentru prestarea serviciilor de transport Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Potrivit unui comunicat difuzat de companiei, citat de „Infotag”, au fost semnate două contracte în valoare de 5 milioane de dolari SUA. Conform acestor contracte, trei elicoptere „Mi-8 MTV” vor activa în Sudanul de Sud și Afganistan în cadrul unor misiuni umanitare sub egida Programului Alimentar al ONU (WFP). Compania moldovenească va transporta în aceste țări încărcături umanitare și produse alimentare.

Compania „Valan International Cargo Charter” nu se află la prima participare la o misiune umanitară. În cei 17 ani de activitate, compania a participat la proiecte derulate de mai multe organizații importante, inclusiv ONU, „Crucea Roșie”, USAID, Departamentul pentru dezvoltare internațională a Marii Britanii. Compania a activat în Iugoslavia (Kosovo), Afganistan, Somalia, Sierra Leone, Etiopia, Eritreea, Sudan, Irak, Indonezia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?