![]() |
| Foto: evelin.md |
La 27 și 28 aprilie, în Moldova vor avea loc Zilele Științei Ruse, organizate de Centrul Rus de Știință și Cultură.
Unul dintre scopurile prioritare de desfășurare a acestora este restabilirea contactelor și relațiilor între elita științifică și instituțiile științifice din ambele țări și schimbul de experiență. Se preconizează semnarea acordurilor privind intențiile de cooperare și crearea Consiliului internațional științific coordonator, cu participarea savanților din Rusia și Moldova. De asemenea, va avea loc prezentarea Centrului de Inovații „Skolkovo”.
La 27 aprilie, în incinta Centrului Rus de Știință și Cultură va avea loc o masă rotundă „Știința șterge frontierele”. La lucrările ei vor lua parte mari savanți din Rusia și Moldova. Vor prezenta rapoarte conducătorul Fondului „Programele tehnice internaționale”, Vitali Șelest (Industria nucleară a Ucrainei și Rusiei), academicianul, colaboratorul Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Rusiei (AȘR) Vladislav Grosul („Rusia și Moldova. Colaborarea în domeniul științei și culturii”), reprezentantul Universității de Stat „N.I. Lobacevski” din Nijni Novgorod Nikolai Promciatov-Rubțov („Direcțiile prioritare în Universitatea de la Nijni Novgorod”), academicianul, colaboratorul Universității de Stat „M.V. Lomonosov” de la Moscova Boris Strumali („Colaborarea tehnico-științifică cu Rusia în știința materialelor”) și Vladimir Abramov de la Institutul de Chimie Generală și Neorganică a AȘR.
Adăuga comentariu