X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Un grup de membri ai PFP aderă la partidul lui Leancă

1 apr. 2015,, 10:34   Politică
6330 2
Группа членов «Силы народа» вступает в партию Лянкэ
Foto: pfp.md
Circa 4000 de membri ai Partidului Forța Poporului, condus de politologul Nicolae Chirtoacă, au părăsit formațiunea și au aderat la noul proiect politic inițiat de Iurie Leancă. Anunțul a fost făcut astăzi de vicepreședintele PFM Constantin Ciorbă, informează NOI.md.

Printre cei care au părăsit partidul se numără patru membri ai Biroului politic al formațiunii, președinții și vicepreședinții organizațiilor teritoriale ale PFP din Chișinău, Bălți, Ștefan Vodă, Cimișlia, Cahul, Telenești, Leova, Hîncești, Ialoveni, Soroca, Strășeni și alte raioane.

„Constatăm cu îngrijorare că în ultima perioadă au apărut mai multe semnale care indică asupra derapării de la calea integrării europene. Noi ne dorim stabilitate, creștere economică, transparență, decizii ferme în lupta contra corupției. Nu există o altă soluție decît eliminarea de la putere a grupărilor hoțești care reprezintă un pericol real pentru dezvoltarea țării. E nevoie de consolidarea forțelor antioligarhice, capabile să mobilizeze cetățenii în lupta pentru democrație și viitorul european”, se arată în declarația membrilor PFP.

Vicepreședintele Partidului Forța Poporului Constantin Ciorbă nu exclude că în viitorul apropiat și liderul formațiunii, Nicolae Chirtoacă, ar putea adera la Partidul Popular European.

„Nicolae Chirtoacă a fost informat despre decizia noastră, avem o relație bună, nu avem nicio contradicție. Direcția politică a noii formațiuni este practic identică cu cea a partidului nostru. Poate cu timpul și dumnealui va adera la această formațiune”, a spus Ciorbă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?