![]() |
Foto: incont.ro |
Furnizarea energiei electrice a fost reluată la aeroportul Schiphol de lângă Amsterdam, după ce zona metropolei olandeze a fost afectată vineri dimineață de o pană electrică majoră care a perturbat programul zborurilor, relatează Reuters și AFP.
''Aprovizionarea cu electricitate a fost restabilită și am început să revenim ușor la normal, dar încă există un număr de zboruri redirecționate'', a explicat o purtătoare de cuvânt a aeroportului Schiphol, sub rezerva anonimatului.
Avioanele ce urmau să aterizeze în cursul dimineții la Amsterdam au fost redirecționate spre aeroporturi din Germania și Belgia.
Transportul public în zona Amsterdam a fost afectat, înregistrându-se întârzieri ale trenurilor și pasageri blocați în tramvaie și metrou. Potrivit televiziunii publice olandeze NOS, activitatea spitalelor nu a fost afectată întrucât acestea dispun de generatoare de rezervă.
La o oră și jumătate de la incident, compania olandeză de distribuție a energiei electrice TenneT a anunțat că a fost reluată furnizarea electricității în unele părți ale zonei Amsterdam. Într-o postare pe Twitter, compania TenneT a explicat că pana electrică a fost cauzată de o avarie la o stație electrică din Diemen, o suburbie a Amsterdamului.
Adăuga comentariu