Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Vicepremierul “standardelor duble”

25 ian. 2022,, 10:00 (reactualizat 25 ian. 2022,, 20:33)   Analitică
9528 5

După demisia lui Vladislav Kulminski, în guvernul Gavrilița funcția de vicepremier pentru reintegrare a fost vacantă 2,5 luni. Și iată că zilele trecute a depus jurămîntul un nou reprezentant oficial al Moldovei la procesul de negocieri. Acesta este Oleg Serebrian, fost ambasador în Franța și Germania.

Deși președinta Maia Sandu și-a exprimat convingerea, că experiența diplomatică și cunoașterea bună a realităților Moldovei și a situației din regiune îi va permite noului vicepremier să facă față responsabilităților, această numire a ridicat numeroase întrebări ale politicienilor și comentatorilor.

Unii comentatori de dreapta l-au numit pe Serebrian “omul lui Plahotniuc în guvernul PAS”. Fostul prim-ministru Ion Sturza a scris pe rețelele sociale, că era mai bine dacă noul vicepremier și-ar fi continuat cariera academică. Iar jurnalistul Dmitrii Ciubașenco l-a numit pe Sererbrean vicepremier nu pentru integrare, ci pentru dezintegrare.

Cine este Oleg Serebrian?

Noul “șef pentru Transnistria” este istoric de profesie – în a.1992 a absolvit Universitatea pedagogică din Chișinău. Doctor în politologie (1998). Este autorul mai multor cărți, consacrate geopoliticii regiunii Balcani - Marea Neagră, și a trei romane - “Cântecul marii”, “Woldemar” și “Pe contrasens”.


Într-un interviu, spunea că visul lui din copilărie a fost să devină diplomat, de aceea după absolvirea școlii a aplicat la MGIMO, dar fără succes. În schimb, a reușit să o facă în Franța: Oleg Serebrian este absolventul Departamentului diplomați al Institutului European de Studii Internaționale din Nisa.

Între anii 1993-1994 și 1998-1999 a activat în cadrul MAE. A fost șeful Departamentului analiză politică și prognoză, secretar de presă al ministerului de externe. Între anii 1995-1998 și 1999-2003 a fost prorectorul ULIM.

La începutul anilor 2000, după victoria asurzitoare a comuniștilor în parlamentare, a început consolidarea opoziției de dreapta. Oleg Serebrian a mers în politică. În a. 2001, împreună cu prietenul său Igor Clipii, a fondat Partidul social-liberal în baza Ligii femeilor creștin-democrate, la care a aderat Grupul de inițiativă social-liberală. Noua formațiune politică s-a proclamat partid de centru-dreapta, bazat pe doctrina liberalismului social și continuator al idealurilor și tendințelor politice ale mișcării de renaștere națională din anii 1988-1991. Serebrian a devenit președintele lui, Clipii – secretar general.

Înainte de alegerile parlamentare din a. 2005 PSL a intrat în blocul electoral “Moldova democratică”, ceea ce le-a permis lui Serebrian și Clipii să devină deputați în parlament. Dar deja peste o lună trei deputați ai Partidului social-liberal au fost excluși din fracțiunea alianței “Moldova noastră” (așa se numea fracțiunea blocului “Moldova democratică”). Cauza – participarea lui Oleg Serebrian, Igor Clipii și Valentin Golban la realegerea lui Vladimir Voronin în funcția de președinte al țării.

Drept că peste un an Serebrian s-a pocăit. El a declarat că regretă participarea sa în acele alegeri, că acum nu ar fi votat niciodată pentru candidatura lui Vladimir Voronin și că în general - “în mașinațiile politice din 4 aprilie,2005 au fost implicați politicieni mult mai experimentați ca cei din PSL”.

În octombrie, 2007 deputatul Oleg Serebrian a aderat la fracțiunea Partidului democrat. Iar în scurt timp (în februarie, 2008) PSL-ul lui a încetat să mai existe, contopindu-se cu PDM, iar Serebrian s-a ales cu funcția de prim-vicepreședinte al Partidului democrat. Adică, a devenit a doua persoană în conducerea PDM. În iulie, 2009 a fost din nou ales deputat – pe listele Partidului democrat deja.

În a.2010 în cariera noului vicepremier pentru reintegrare începe perioada diplomatică. În vara lui 2010 el a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Franța și principatul Monaco, fiind și reprezentant permanent al RM la ONU în probleme de educație, știință și cultură (UNESCO), cu staff-ul la Paris. Iar în noiembrie, 2015 Oleg Serebrian a devenit ambasadorul Republicii Moldova în Germania și Regatul Danemarca.

La 2 ianuarie,2022 s-a încheiat mandatul său de ambasador. La 3 ianuarie el a fost numit director al Institutului diplomatic al Ministerului afacerilor externe și integrare europeană. De altfel, a exercitat această funcție un timp scurt. După ce s-a făcut de pomină cu o declarație scandaloasă, pe19 ianuarie a depus jurămîntul ca vicepremier pentru reintegrare în guvernul Nataliei Gavrilița.

Ce-i reproșează lui Serebrian dreapta?

Anume de venalitatea de a se ”vinde” la început lui Voronin, apoi democraților, îl acuză dreapta pe noul vicepremier.

“Cine este domnul Serebrian, dacă cineva a uitat? În a.2008 el a făcut o înțelegere cu Dumitru Diacov și a jertfit Partidul social-liberal. Pentru aceasta a obținut funcția de prim-vicepreședinte al Partidului democrat. Pe timpul lui Plahotniuc a fost absolut loial regimului și a stat liniștit. Fără o vorbă critică la adresa regimului cleptocratic ”, - a scris pe pagina sa de Facebook Alexandru Slusari, fost deputat din partea Platformei DA.

Și a amintit, cum al 2 octombrie, 2015 într-un interviu pentru portalul Unimedia fostul ambasador al Moldovei în Franța Oleg Serebrian a condamnat reluarea protestelor antiguvernamentale și desfășurarea mitingului de protest al platformei civice ”Demnitate și adevăr” (la care au fost prezenți și Maia Sandu cu Igor Grosu) din 4 octombrie. “Se zvonește că manifestanții ar putea ocupa primul etaj al Casei Guvernului, asta miroase a lovitură de stat”, - spunea atunci Serebrian.

Politicienii de dreapta și comentatorii îi mai amintesc noului vicepremier despre participarea sa la “fake-ul lui Plahotniuc” din septembrie, 2018. Atunci, după expulzarea celor șapte profesori turci din Moldova, mass-media controlată de Plahotniuc a publicat, cu preavizul Breaking News, informații despre amenințările făcute de persoane necunoscute în adresa diplomaților moldoveni din Germania, despre presupuse avertismente că vor fi “tăiate capetele copiilor diplomaților moldoveni” și evacuarea misiunii diplomatice din Berlin la cererea serviciilor speciale germane.

Dar ambasada Germaniei în Republica Moldova a negat aceste informații și a declarat că “conform autorităților germane de securitate și de poliție, pe 7 septembrie la ambasada Republicii Moldova din Berlin nu au avut loc careva incidente ce țin de securitate ”.

Oleg Serebrian, care la acel moment era deja de trei ani ambasador extraordinar și plenipotențiar al RM în Germania, a făcut atunci declarații contradictorii. La început, într-un interviu pentru TVR Moldova, TV8 și Radio Chișinău el a negat informația despre evacuarea ambasadei și a declarat că reprezentanțele diplomatice activează în regim normal și că el nu cunoaște nimic despre amenințările în adresa diplomaților. Dar peste ore numărate,pentru postul Publika TV a declarat la telefon, că ambele reprezentanțe diplomatice au fost într-adevăr evacuate din motive de securitate, că el nu cunoaște nimic despre amenințări, iar decizia de suspendare a activității ambasadei este o măsură preventivă.

Fiind întrebată dacă cunoaște ceva despre această istorie cu implicarea adjunctului ei, prim-ministra Natalia Gavrilița a spus că “situația despre care vorbiți a fost investigată și soluționată. Domnul Serebrian este un diplomat bun, experimentat ”.

Lui Oleg Serebrian, care a preluat funcția de “șef pe Transnistria”, i se mai impun și afirmațiile sale despre federalizarea Republicii Moldova. Despre care el a vorbit nu numai odată. Iar aceasta este o temă extrem de sensibilă și categoric inacceptabilă pentru majoritatea moldovenilor de dreapta.

Astfel, în a.2002 în interviul pentru “Contrafort”, revista scriitorilor tineri din Moldova, președintele PSL, doctorul în politologie Oleg Serebrian spunea că admite posibilitatea federalizării țării.

“Personal, cred că Republica Moldova trebuie să fie un stat unitar (…) În același timp, categoric nu exclud modelul federativ pentru Republica Moldova, dacă în procesul negocierilor se va ajunge la concluzia că federalizarea va fi cu adevărat unica soluție posibilă și acceptabilă de reunificare a țării. Declar că în acest caz, în principiu, au aș fi de acord cu o federație a mai multor subiecți, o federație care să aibă ca model “schema” austriacă. Și tot acolo: “Dacă prețul aducerii Republicii Moldova pe orbita normalității va fi federalizarea ei, cred că se merită discutat acest scenariu ”.

Dar iată ce spunea Oleg Serebrian - ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Franța în aprilie, 2015 în interviul pentru Europa Libera: “Federalizarea este o noțiune discutabilă. Ce poate însemna federalizarea? Cred că mai degrabă putem vorbi despre o autonomie largă a acestor regiuni. Chișinăul, în esență, este pentru a-i oferi Transnistriei o autonomie largă – în funcție de… [aici fraza se întrerupe, diplomatul începe să vorbească despre altceva– nota red.]”. În principiu, este un raționament destul de sănătos.

Ce-i reproșează lui Serebrian stînga?

Stînga are propriile pretenții față de Oleg Serebrian, care vede în Republica Moldova “un proiect falimentat”. Despre aceasta el declara în noiembrie, 2009 la București, în cadrul discuției “Republica Moldova între vecinătatea veșnică și integrarea europeană ”. Această stare a țării el o explica prin factori externi și interni, inclusiv ce țin de problemele Transnistriei și Găgăuziei.

În ianuarie, 2010 deputatul PDM Oleg Serebrian, despre care cu două zile în urmă fostul lui șef de partid Dumitru Diacov într-un interviu pentru publicația rusească “Коммерсантъ” spunea că este “precaut, rațional, pragmatic, el tratează pragmatic și Moscova, și România, să zicem”, speria publicul moldovenesc cu introducerea tancurilor rusești pe teritoriul Moldovei. Motivul - “Moscova împarte locuitorilor Moldovei cetățenia rusă”.

“Nu cetățenia română dăunează Moldovei, da cea rusă, despre asta nimeni nu vorbește. În august, 2008 tancurile rusești au intrat în Georgia, din spusele lor – pentru “a apăra cetățenii ruși”. Pe viitor, ne putem aștepta la acest lucru și în Moldova. S-ar putea să fie la Bălți - al doilea, ca mărime, oraș controlat de autoritățile moldovene, în care majoritatea locuitorilor au cetățenie rusă”, - spunea atunci Serebrian.

Pe rețelele sociale, comentatorii mai amintesc și de faptul că Serebrian a fost unul dintre primii inițiatori ai interzicerii simbolurilor comuniste. Dacă, legislativ, Alianța pentru integrare europeană a adoptat respectiva decizie în a. 2012, apoi Serebrian a venit cu o asemenea inițiativă încă în a. 2009. El spunea că adoptarea proiectului de lege respectiv ar permite marginalizarea Partidului comuniștilor în ajunul alegerilor parlamentare anticipate. “Pentru a marginaliza PCRM nu-i nevoie ca el să fie scos în afara legii, e suficient să desfășurăm o campanie de informare privind crimele regimului comunist”, - propunea el atunci.

“În fanteziile sale, el a ajuns să ceară ca veteranilor Marelui război pentru apărarea Patriei și ai războiului din Afganistan să li se interzică purtarea medaliilor cu imaginea secerii și ciocanului. A doua zi după alocuțiunea-i înflăcărată, deputatul Mihail Mocan, președintele Uniunii veteranilor războiului din Afganistan, a venit la ședință cu toate distincțiile militare, inclusiv două ordine Steaua Roșie. Și i-a propus lui Serebrian să încerce a le scoate, dar a făcut-o așa de convingător, că ultimul a început să se agite și să răstoarne scaunele. Totuși, antipatia față de simbolurile sovietice nu l-a încurcat pe ambasadorul Serebrian să-și plece cu tristețe fruntea, împreună cu ambasadorii altor state, la cimitirele ostașilor sovietici căzuți pe teritoriul Germaniei ”, - a comentat pe rețelele sociale Alexei Petrovici, șeful Consiliului coordonator al concetățenilor ruși pe teritoriul Republicii Moldova, noua numire a lui Oleg Serebrian.

Declarații proaspete, nechibzuit-scandaloase, ale noului vicepremier “precaut și pragmatic” au răsunat chiar în ajunul numirii sale în funcția dată. Oleg Serebrian a devenit nici mai mult, nici mai puțin… inițiatorul unui scandal diplomatic cu China.

Într-un interviu pentru Europa Libera, vorbind despre perspectivele reglementării transnistrene, el a declarat că există două state chineze – Republica Populară Chineză și Republica Chineză ( Taiwan), deși conform viziunii oficiale ONU, de care se conduce Republica Moldova, în lume există o singură Chină, și Taiwan este o parte indispensabilă a ei.

Cu toții ne amintim cum s-a încheiat pentru Lituania flirtul Vilniusului oficial cu tema taiwaneză. Mai pe scurt, Oleg Serebrian a fost nevoit încă odată să spună că ”regretă” și aduce scuzele de rigoare “prietenilor noștri chinezi”. Iar portalul EurAsia Daily, în informația despre noua numire de la Chișinău, a scris că de reintegrarea Moldovei se va preocupa un specialist în standarde duble.

Despre “ optimalitatea” figurii lui Serebrian

De doi ani negocierile privind reglementarea transnistreană stagnează. Ultima rundă de negocieri în formatul “5+2” a avut loc în a.2019. Dar ea s-a încheiat fără semnarea protocolului final, adică, fără rost.

În a.2020 din cauza problemelor pandemice și a restricțiilor nu s-a reușit convocarea ședințelor. Pentru 2-3 noiembrie,2021 erau preconizate negocieri în formatul “5+2” la Stockholm (unde Tiraspolul intenționa să pună problema interzicerii intrării și circulației transportului auto transnistrean pe teritoriul Ucrainei de la 1 septembrie,2021 și problemele interacțiunii băncilor din Moldova de pe malul drept), dar la cererea Chișinăului oficial întrevederea a fost anulată.

Zilele trecute secretarul de stat al ministerului afacerilor externe și integrări europene Ruslan Bolbocean a întreprins o vizită la Moscova. Publicația “Коммерсантъ” scrie că în cadrul negocierilor de la MAE al FR partea rusă a dat de înțeles că procesul de negocieri trebuie urgent scos din hibernare. Cauza - “Moscova și-ar dori ca un asemenea model să funcționeze și în procesul soluționării conflictului din estul Ucrainei: Kiyv să comunice direct cu Donbass (…) Dacă s-ar reuși urnirea din loc a procesului de împăcare a Chișinăului cu Tiraspolul, partea rusă ar avea un argument în plus pentru ca Ucraina să se așeze la masa de negocieri cu reprezentanții republicilor nerecunoscute Donețc și Lugansc”.

Însă Chișinăul puțin probabil va urma agenda rusă. Zilele trecute președinta Maia Sandu a confirmat asta cu încă o porție de declarații antirusești. Ea a declarat postului românesc PRO TV, că în a. 1992 Rusia și-a trimis “oamenii săi” în Transnistria și a provocat în regiune un conflict armat pentru a împiedica Moldova să obțină independența.

Și Oleg Serebrian, noul vicepremier pentru reintegrare, se înscrie perfect în această “linie generală a partidului și guvernului”. El este în afara subiectului, nu știe ce se petrece în regiune. A recunoscut-o chiar el cu ceva ani în urmă, fiind ambasador, într-un interviu pentru radio Europa Libera. “Eu nu pot face o analiză exhaustivă a ceea ce se petrece acum în mentalitatea populației din raioanele de est ale Republicii Moldova, și în general nu-s sigur că o atare evaluare poate fi efectuată, reieșind din regimul destul de aspru din regiunea separatistă”, - declara el atunci.

El nu va veni cu inițiative și nu va accelera procesul de negocieri. Spre deosebire de predecesorul său Vladislav Kulminski, care era adeptul unei agende mai productive. În septembrie, trecut în cadrul emisiunii online “Teritoriul libertății ”, Kulminski spunea că în cadrul negocierilor în format “5+2” trebuie să începem discutarea chestiunilor politice. “Formatul “5+2” trebuie păstrat, deoarece nu avem altul. Dar el trebuie completat cu conținut, readus la ceea, pentru ce a fost creat. Aici nu există conspirație, să spunem lucrurilor pe nume ”, - spunea el. Poate, aceasta e una dintre cauzele, din care fiind doar trei luni ”șef pe Transnistria”, Vladislav Kulminski a plecat din guvern ”din motive personale”?

Plus la asta – reieșind din declarațiile scandaloase făcute în diferiți ani, Oleg Serebrian , dacă va fi nevoie, va putea merge și la o acutizare. Ceea ce nu se putea spune despre Kulminski, care chiar era mereu foarte atent în aprecieri și afirmații. Pe scurt, pentru actuala putere figura lui Serebrian în această funcție este optimală.

Xenia Florea

8
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?