Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Leancă confirmă: Partidul se va numi PPE

20 mar. 2015,, 13:34   Politică
7870 3

Leancă confirmă: Partidul se va numi PPE
Foto: moldnews.md

Ministerul Justiției a recunoscut dreptul noii formațiuni politice a lui Iurie Leancă de a utiliza denumirea „Partidul Popular European din Moldova”. Anunțul a fost făcut chiar de fostul premier astăzi, notează NOI.md.

Politicianul a precizat că denumirea partidului, dar și componența echipei sale vor fi prezentate opiniei publice la începutul săptămînii viitoare. Tot atunci va începe procedura de colectare a semnăturilor pentru ca formațiunea să fie înregistrată la Ministerul Justiției.

„Noi am decis că se va numi «Partidul Popular European». Avem și un răspuns de la Ministerul Justiției, prin care ni se recunoaște dreptul de a utiliza această denumire. În momentul în care declanșăm procedura de înregistrare a partidului, vom utiliza această denumire. Ce se va întîmpla mai departe – să vedem”, a spus Leancă.

Referindu-se la discuțiile purtate la Berlin și Bruxelles cu oficiali europeni, Iurie Leancă a precizat că liderii politici au o atitudine mai rezervată față de perspectiva de integrare europeană a țării noastre.

„Pentru prima dată în cinci ani n-am mai vorbit despre recunoașterea perspectivei europene a Republicii Moldova. Motivul este clar: într-o jumătate de an, prin comportament iresponsabil, am generat atîtea argumente pentru cei care nu erau pînă la capăt convinși că trebuie să ne ofere această perspectivă, încît acum să mai vorbești cu ei înseamnă că ești neserios”, a punctat Leancă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?